Premiul OPERA OMNIA – Doina Cernica
Marele Premiu BUCOVINA – Nicolae Cârlan
Premiul pentru POEZIE – Doru-Mihai Mateiciuc, Nowruz
Premiul pentru PROZĂ SCURTĂ – Emil Simion, Din răsfoirea clipelor
Premiul pentru PUBLICISTICĂ – Cezar Straton, Cernăuți, acum un veac
Premiul pentru ESEU – Maria-Elena Cușnir, Anomaliile singurătății
Premiul pentru MEMORIALISTICĂ – Emanoil Rei, Rămășițele unei amintiri
Premiul secțiunii LITERATURĂ PENTRU COPII – Gheorghe Solca, Teleportarea (mic jurnal de vacanță)
Premiul pentru ROMAN – Alexa Pașcu, Vis spulberat
Premiul Special al juriului Mircea Streinul – Anica Facina, Sunt omul drumului
Premiul Special al Juriului Traian Chelariu – Alina-Elena Andruhovici, Memorie descătușată
Premiul de Excelență și Longevitate Culturală – Artemisia Ignătescu
Premiul secțiunii LITERATURĂ PENTRU COPII (Ex Aequo) – Gheorghe Vicol, Anotimpurile țării mele
Juriul a fost format din: Elena-Brăndușa Steiciuc – președintă; Mircea A. Diaconu, L.D. Clement, Isabel Vintilă (membri).
Evenimentul (12 aprilie a.c.) a fost organizat de Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB), în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei (Consiliul Judeţean), Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” şi Grup Muşatinii.
Un miniconcert a fost susţinut de profesori de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava: Ciprian Constandache, Angelica Banea și Doina Chișcă (cea din urmă înlocuind-o pe Andreea Petruneac, anunţată iniţial). Potrivit organizatorilor, „atmosfera muzicală a fost posibilă prin amabilitatea artiştilor, dar și a doamnei directoare a colegiului, prof. Alexandra Bejenaru”. (D.L.)