Nici mie nu-mi prea venea să cred până în zilele acelea, dar la Crystal Palace m-am convins că fantomele există. Eram găzduit acolo într-un hotel din vremea reginei Victoria, pe structură din lemn, cu lungi şi sinuoase holuri, segmentate din loc în loc de uşi batante. Ştiam când vecinul de deasupra se descălţa să se urce în pat. Te rog să mă crezi că mă străduiesc să reproduc cu exactitate realitatea, în paturile respective te urcai, te căţărai pe ele, erau înalte precum nişte dealuri abrupte şi rupte, iar după aceea trebuia să le laşi câteva clipe să-şi domolească mişcările, clătinarea, altfel te purtau minute întregi într-un soi de tangaj sau de hulă încât îţi venea rău. Îţi aminteai că patul e loc de boală, de bolit, de murit. Ori, altfel zis, rămânând în pat, neliniştit, privind fereastra, constatai că imobilul de peste drum se leagănă (o casă englezească aşezată pe o temelie cu arcuri, un vechi subsol în care nu mai locuiau servitori, ci nişte inşi mititei de la capătul celălalt al lumii, cu câte un ochi în frunte, plătiţi să sape gropi şi galerii undeva, în afara cartierului, până să dea de apă, de aur, de petrol sau de orice altceva). Iar o pasăre care tocmai era pe cale să aterizeze pe pervaz s-a ferit în ultima clipă, acum făcea în faţa acesteia ocoluri largi. Îmi vine să cred că pasărea îşi dădea seama că întreaga clădire se mişca, dacă nu chiar levita. Atunci doamna T., ţinându-se cu ambele braţe de pernă şi de marginea patului, mă întreba doar aşa, într-o doară, cât whisky. Eu încercam s-o duc cu vorba, o informam, inventând la poveşti, că există numeroase feluri de băutură, whisky, la care mulţi se lăcomesc, dar şi why-sky sau why-say. Asta fiindcă mă străduiam să arăt că am poftă de vorbă până ce înceta hula. Uite cerul! Priveşte! Îi arătam pasărea care se aşezase pe pervaz şi rămase acolo înţepenită, ca şi cum s-ar fi prins într-o capcană. Într-o capcană eşti şi tu, asculţi cum bărbatul de sus îşi aruncă din picioare ghetele, una, două, trei… Dar câte picioare poate să aibă? Fiecare dintre noi poate avea câte picioare vrea, depinde dacă poate să aibă, depinde dacă şi alţii vor să recunoască. Mi-aş dori să fiu un miriapod celebru! Este foarte posibil ca cel de sus să fi procedat astfel, seară de seară, mereu, în sens demonstrativ, ca şi cum ar fi intrat călare în odaia de la etajul trei, ca şi cum, după ce descăleca, inorogul său încă mai tropotea, până se împiedica într-o iluzie a lui ori a mea. Te rătăceai până să ajungi, de jos, pe diferite scări şi pe tot felul de holuri, în camera ta. A noastră era 2WkA, într-un braţ oarecare al labirintului. Într-o după-amiază, încercând îndelung cheia în broască, mi-a deschis alarmat Edgar P. Tocmai ieşise din baie, cu un corb pe umeri, dar unul cu penele colorate ca un papagal. Bine ai venit, în fine! mi-a strigat, crezând că sunt electricianul pe care-l chemase în urmă cu două sau trei luni să-i înlocuiască becul de deasupra lavoarului. După ce s-a convins de eroare, m-a întrebat dacă n-am ceva de mâncat, nu ieşise de aproape un an, a scris în tot acest timp, pe cearşafuri şi pereţi, i-ar fi plăcut nişte peşte prăjit sau o plăcintă cu măruntaie de vită. S-a mulţumit cu o gumă de mestecat şi, înainte de a trage după el uşa, s-a scuzat frecându-şi tălpile în papucii de papură împletită. Dar îţi voi povesti mai încolo de întâlnirea cu Kate Winslet, de fapt era una dintre dublurile sale, cea pregătită să calce desculţă pe un covor de sticlă pisată. Încă nu s-a făcut filmul pe care tot îl aşteaptă, dar Kate (mă rog, e o rusoaică din Georgia care în paşaport, dacă nu-i şi acesta fals, se numeşte Katia Kikianshvili) tot se pregăteşte, inclusiv beneficiind de concursul unui fachir calificat. Până atunci, ţin să-ţi mărturisesc că într-o dimineaţă, grăbindu-mă să ajung la micul dejun, rătăcindu-mă cum mă rătăceam aproape întotdeauna, cineva mi-a pus o mână pe umăr. Am rămas o clipă ca îngheţat în faţa unei uşi care încă mai scârţia, apoi m-am întors, iar îndărăt am văzut doar o cale aşternută cu nisip, plină de urme, la capătul căreia eram chiar eu, cel din vremea în care mi-o imaginam pe Odette.
L.D. Clement
