„Duminică, 27 ianuarie, la ora 11, cu ocazia primei noastre întruniri pe anul 2019 care va avea loc la Muzeul Municipal, prietenii noștri, Ion Filipciuc, ce se va pogorî tocmai din Câmpulungul Bucovinei înfruntând iarna grea, și Vasile Pop, care au mai lansat și altădată cărți de excepție în amiezile noastre culturale, vin cu noile lor apariții editoriale. Ne va fi alături, în calitate de invitat, domnul prof. univ. dr. Mihai Cojocariu” ne-a transmis ieri, de la Iaşi, dr. Vasile Diacon.
Filiala Iaşi a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB) organizează o nouă „Amiază culturală bucovineană”, ediţia a LXXXVII-a, având în program trei lansări de carte. Este vorba despre „Moldova, teatru de confruntare a trei imperii, 1884 – 1850”, de Vasile Pop, ed. Pan Europa, 2018; „Generalul Iacob Zadik în Bucovina” de Ion Filipciuc, ed. Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2018; „Temeiul Unirii Bucovinei cu Regatul României”, cuvânt înainte, antologie, comentarii, bibliografie de Ion Filipciuc, ed. Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2018. Aşadar, manifestarea îl va avea ca invitat pe prof. univ. dr. Mihai Cojocariu, fiind moderată de dr. Vasile Diacon, ea urmând a se desfăşura duminică, 27 ianuarie, cu începere de la ora 11, la Muzeul Municipal Iaşi. | C.M.