Vei fi fiind mata asigurat, dar îţi zici că ai o grabă să te cauţi, că vrei să fii mai iute lecuit şi, poate că având nişte parale albe pitite pentru zile cenuşii ca acestea, dai fuga pe la oarece doftori privaţi. Te programezi colo, dar când să te duci primeşti telefon că doftorul nu mai vine săptămâna asta, că-i din alt judeţ; cică să mai încerci după o vreme. Te programezi dincolo, dai de doftorul „de la stat”, pe care-l ştii; şi te-aştepţi ca el să vină. De fapt, eşti programat, căci rogi să te ia după 16, când scapi de la slujbă, dar ţi se zice să vii la 14. Şi vii. Vine şi doftorul, cu oarece întârziere, deşelat de la cealaltă slujbă de la care vine, mai vin şi încă vreo 20 de pacienţi ca tine, căci toţi au fost programaţi la 14! Apuci să intri la 17, eşti anamneziat şi auscultat vreo 10 minute, dai suta şi eşti trimis tot atunci să-ţi faci analize la laboratorul cutare. Fugi acolo şi afli că ei astfel de analize nu fac, dar binevoitori îţi zic unde, chit că la concurenţă. La aceia de dumireşti că, de fapt, doar pe unele le fac, dar te îndrumă şi ei mai departe. În fine, te duci şi colo, şi colo, şi colo, într-un târziu capeţi rezultate, te programezi să-ţi fie citite. Doftorul te cheamă la ora 18, la care găseşti în aşteptare alţi vreo 10 pacienţi, care până la ora 20 nu-s isprăviţi cu toţii. La 20.15 iese asistenta şi le zice rămaşilor că doftorul nu mai poate, e şi el om. Să fie mâine, pe la ce oră? Nu mâine, că are pacienţi. Mai sunaţi, vă reprogramăm într-o marţi. Te pofteşte iar la 14, intri la 16, îl vezi pe doftor frânt, asudat, abia ţinându-şi nervii şi-l compătimeşti. Să-i dea Domnul sănătate, că la ritmul ăsta n-o mai duce mult! Îi plăteşti încă o sută şi pleci în pas energic, că de mâine mai ai de făcut un rând de analize, de-alea mai concludente. Deja ţi-e mai bine. Poate nici n-o să te mai trimită la potică (farmacie adică)…
N-o fi asta regula, dar parcă nu-i în regulă! | L.D. Clement
