Cam demultişor, pe când eram şcolar, în prag de vacanţă, elevii de generală (cei de mijloc; nu cei prea mici, nici cei prea mari) confecţionau, adesea chiar din file rupte de la mijlocul caietelor, nişte misive conţinând tot felul de urări copilăreşti împodobite cu desene colorate, ba chiar şi cu imagini decupate din revistele părinţilor. Purtând numele (astfel înscris de la început) „Vacanţă plăcută”, şi le dăruiau unii altora şi… cu cât mai multe primea unul, parcă vacanţa-i devenea din start încă mai plăcută. Acum, vacanţa intersemestrială le vine elevilor în premieră, oficial, cu o veste ce le pare mai mult decât bună, aceea că va fi fără teme acasă. Se pare că treptat, într-o perspectivă mai lungă, şi în timpul anului şcolar temele pentru acasă ar urma să fie din ce în ce mai puţine, în schimb contându-se din ce în ce mai mult pe activităţile de la ore, acestea însele urmând a se înmulţi. Dar eu revin (poate cu o nostalgie desuetă prin conţinut, chiar inadecvată azi) la acele vacanţe de odinioară, înaintea cărora profesorul de română îmi prezenta liste mai lungi sau mai scurte de cărţi pe care trebuia să le citesc, iar apoi să le rezum pe caiet. M-am cam opintit în unele, pe altele sau tot pe acelea poate că le-am rezumat cam lapidar, ba mărturisesc că în cazul unora am citit doar rezumatele făcute de alţii, spre a le repovesti cum s-a putut. Şi poate c-am fost cam bosumflat, din pricina asta, în câte-o zi de vacanţă (mai ales de pe la sfârşit), dar mai târziu mărturisesc că nu mi-a părut rău. | L.D. Clement
