Iată că meniul unui eveniment deja anunţat pentru ziua de vineri, 1 aprilie, la Suceava (restaurantul Der Bautischler, str. Curtea Domnească nr. 3), s-a îmbogăţit! Alături de chef Tudorel Creangă şi volumul său „Bucatele lui Creangă” (ed. Pim, Iaşi, 2016), aflăm că se va afla scriitorul şi publicistul Cezar Straton, cu volumul „Dicţionar amoros” (ed. Opera Magna, Iaşi, 2014), laureat cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, anterior prezentat în cadrul a câteva manifestări culturale din judeţ, dar încă nelansat ca atare la Suceava.
Despre chef Tudorel Creangă în calitate de autor şi despre cartea sa vor vorbi publicului chef Mihai Zamfira, Romeo Istrati, Teodora Gâlcă şi Camelia Ignătescu, iar „Dicţionarul amoros” al lui Cezar Straton va fi prezentat de L.D. Clement şi Gabriel Ghincea (care promite că va veni şi cu chitara!). Cei care nu se vor sătura doar cu vorbele spuse despre cele două cărţi (care, fiecare în felul ei, conţin reţete ce merită studiate acasă), la încheierea evenimentului vor avea ocazia să le achiziţioneze.
Manifestarea va fi moderată de poeta Carmen Antoaneta Marcean, iar un moment artistic va fi susţinut de solista Inga Scutelnicu. | C.M.