Foarte pe scurt, capra jucată la fine de an e ucisă ritualic (simbol al iernii, frigului, încremenirii etc.), bocită, îngropată şi apoi înviată (ca simbol al renaşterii naturale). Iar în tot anul, capra vecinului (sau străinului), de-i beteagă sau moartă-n bătătură, pentru micul sau marele public e prilej de satisfacţie. Aflăm că, recent, cercetători israelieni au reconfirmat şi explicat atitudinea faţă de capra vecinului cu o aplicaţie pe consumul de mass-media. Afirmând (şi ei…) că, pentru fel de fel de receptori, veştile rele (privitoare la alţii) sunt, de fapt, foarte, foarte bune, având chiar efect terapeutic. Aşadar, potrivit lor, ne face bine să citim/ ascultăm/ vizionăm ştiri negative, deoarece „ne imunizează”, ne scapă de proaste dispoziţii, de anxietate, până şi de depresie. Altfel spus (după cum am mai scris cândva aici) decesul caprei altuia îţi este de folos să conştientizezi că a ta capră s-a salvat încă o dată şi dumneata odată cu ea, semn ipotetic că, împreună, veţi fi asupra altora, învingători, şi cu alte prilejuri. Plus că, să nu uităm, evenimentul din ograda altuia este şi potenţial educativ: o evaluare a situaţiei ce a făcut să crape capra străinului ar putea genera concluzii necesare înspre elaborarea unor măsuri de prevenţie benefice caprei proprii. Dar asta nu exclude opinia unora care mereu vor spune că se bucură enorm când rumegătoarea paricopitată şi încornorată a altuia e mai lăptoasă, mai cuminte şi mai frumoasă decât a lor… | L.D. Clement
