„A sta de vorbă cu Cezar Straton, student la Silvicultură şi întemeietor încăpăţânat, implicat până la obsesie, al unicului club studenţesc braşovean – înseamnă a face faţă, neaşteptat, unei avalanşe copleşitoare de idei, aprecieri şi de judecăţi, care îţi pot zdruncina confortul dat de şabloanele moştenite şi care anulează, definitiv, comoditatea dialogului pregătit de reporter, «in ciornă», în prealabil, de acasă… Interlocutorul meu te ţine, spontan, «în priză», te poartă, fără efort şi fără a dori să te impresioneze, între contrarii. El îţi deschide, zâmbind, în faţă, un curcubeu policrom, pentru a te avertiza, imediat, că suntem pândiţi, deşi tineri, de indiferenţă şi de rutină, ca de o «bombă» cu efect întârziat, dar distrugător: cel al ignoranţei şi neimplicării… Rareori am simţit, ca reporter, asemenea plăcere, dar şi o uimire vecină cu teama în faţa acestei «explozii» de cultură, lectură, iniţiativă, mobilitate intelectuală, de non-conformism… (Interviu luat de ziaristul V. Negrea pentru revista “Amfiteatru”, noiembrie, 1980)
> Este iniţiatorul (1987) şi coordonatorul Salonului Anual de Grafică „Omul şi Pădurea”;
> Este responsabil cu activităţile din cadrul „Lunii pădurii” – Direcţia Silvică Suceava;
> Se implică alături de pictorul Radu Bercea în acţiunea „Arbori din pădurile Sucevei plantaţi în Brazilia”. Astfel, fagi, stejari şi pini din pădurile Bucovinei au fost plantaţi în parcuri din Brazilia. Acţiunea a avut loc în Rio Negro, Brazilia, la începutul anului 2008.