Asociaţia Cristia, împreună cu editura Carmel Print, anunţă evenimentul „Cânt şi poem creştin la ieslea Mântuitorului” care va avea loc vineri, 13 decembrie, de la ora 19, la Galeria de artă din cadrul complexului comercial Shopping City Suceava.
Cu acest prilej, informează Florentin Clipa, din partea Asociaţiei Cristia, se va lansa culegerea de poezii „Cuvinte pline de farmec”, “care aduce cinci clasici ai poeziei evanghelice româneşti, volum ce însumează aproximativ 380 de poezii. Poeţii din această culegere au scris poezie creştină, pentru care au suferit cu ani de libertate sau chiar cu viaţa, motiv pentru care nu au fost tipăriţi timp de generaţii”.
Aflăm că au confirmat prezenţa la manifestare Sanda-Maria Ardeleanu, Mircea Lubanovici, Nicu Tacu, interpret la nai din Chişinău, Republica Moldova.
Manifestarea are rolul de a aduce la cunoştinţa publicului poeziile lui Vasile Militaru, Costache Ioanid, Sergiu Grossu, Simion Cure şi Valentin Popovici, prin recitări şi înregistrări audio şi video, prelegeri. Interpretul Nicu Tacu va oferi un recital la nai, în special piese menite a ne introduce în atmosfera sărbătorii Naşterii Domnului.
“Vă aşteptăm cu drag să ne bucurăm cu ocazia acestei uverturi a Sărbătorii Naşterii Domnului!” transmite Florentin Clipa. | L.D.C.