Un lector avizat, un intelectual „subţire”, după ce primeşte un autograf de la Cezar Straton, autorul cărţii ,,Cezar‘s Dicţionar ludic”, se poate mândri că, pe lângă atâtea alte dicţionare lexicografice, mai are încă unul, de data aceasta unul ludic. Dacă lectorul nostru mai are şi cunoştinţe despre etimologia cuvintelor, îşi poate da lesne seamă că dicţionarul lui Cezar Straton este scris în…. joacă.
De fapt, cartea lui Cezar, tipărită la Editura T din Iaşi, în anul 2011, este alcătuită din articole publicate în ziare, mai ales în „Crai nou” de la Suceava, unde ele au fost scrise premeditat, pentru a descreţi fruntea cititorului.
Înainte de a tipări cartea sa la o editură profesionistă, Cezar Straton are grijă să o gardeze tot profesionist, apelând la doi „degustători” fini ai genului (puţin frecventat în literatura română), la scriitorii ieşeni Liviu Antonesei şi Bogdan Ulmu. În aceeaşi lună a anului 2011, decembrie, cei doi companioni nu ocolesc să-l laude pe scriitorul sucevean cu vorbe de duh şi înţelepciune: „Cezar Straton selectează mai bine de două mii de termeni – dar şi expresii – care circulă în viaţa socială, politică, culturală sau în moravurile – mai ales cele rele! – noastre de azi şi îi defineşte, pe de o parte cu umor, pe de alta, cu seriozitate datorată oricărei întreprinderi de natură «lexicografică». /Unele definiţii sunt originale, îi aparţin în întregime, altele sunt parafraze, parodii sau citate comentate. Indiferent însă de ce modus operandi aplică unei definiţii sau alteia, remarcabilă este unitatea de stil, de ansamblu, finală, a operei lexicografice propuse.” (Liviu Antonesei); „Cartea pe care am terminat-o (de citit!) este greu încadrabilă în chingile genurilor şi subspeciilor literare: ar fi un chisnovat dicţionar, dar cu luciri de eseu, documentată lucrare ştiinţifică, dar şi o antologie de glume; ar putea părea tentativă de memorialistică, cu clarificări etimologice. Volumele greu încadrabile însă au farmec aparte, şi nici cel de faţă nu face excepţie.” (Bogdan Ulmu).
E bine să observăm şi părerea proprie a autorului despre cartea în discuţie, exprimată laconic într-un preambul: „Definiţiile din acest dicţionar sunt, majoritar, născociri ale minţii autorului. Dar unele articole, e drept, sunt preluări fidele şi mai ales – adaptări, combinări sau contraziceri, deci «traduceri» (trădări?), în spirit şugubăţ valah ale unor sentinţe mai vechi sau mai noi, mai mult sau mai puţin celebre”.
E cazul să ne pronunţăm şi noi asupra acestei bucovinene „bătăi de joc de prostie”, despre care Cezar însuşi rosteşte apodictic că, de fapt, „cartea aceasta nu-i altceva decât expresia invitaţiei de a râde, sarcastic, împreună… inclusiv de noi înşine…”.
Suceveanul nostru, autor până acum a mai multor cărţi printre care venerabila Zeul Arbore, membru al Uniunii Scriitorilor din România, nu uită, probabil, că sensul primar al termenului „ludus” este „şcoală”, ceea ce îl face să apeleze pe parcursul cărţii la nume celebre ale spiritului românesc şi universal. Prin urmare, polivalentul Cezar Straton apelează din abundenţă la şcoală (primară, generală, liceu, facultate), la şcoala….vieţii, la cursul…autodidact, pentru a „rosti” definiţiile dicţionarului său iconoclast, într-o limbă bogată, frumoasă şi..atotcuprinzătoare. Bogdan Ulmu (prieten, în fond, al lui Cezar), conchide în prefaţa cărţii că „e dificil să alegi din sutele de definiţii ale însoţitului dicţionar”; o face, totuşi, exclamând victorios: „Ergo, lectură plăcută, cititori dumneavoastră!” | Ion COZMEI
Articolul integral poate fi citit aici.
