În Padova toate drumurile duc la Bazilica Sf. Anton, Sfântul Minunilor din Lisabona, ajuns şi rămas totuşi puţin aici, deoarece şi-a petrecut apostolatul predicând în oraşele şi satele din nordul Italiei şi din Franţa, dar care s-a întors pe aceste meleaguri ca să-şi dea obştescul sfârşit la 36 de ani, pe 13 iunie 1231, lăsând în urmă atâtea fapte bune, şi omeneşti, şi dumnezeieşti, încât la câteva luni a şi fost canonizat.
Şi iată-ne şi pe noi, Niadi şi cu mine, în piaţa acestui Sanctuar Internaţional, cum l-a proclamat pe 12 iunie 1993 acelaşi de neuitat papă Ioan Paul al II-a – ,,Stabilim şi declarăm Sanctuar Internaţional Bazilica din Padova, dedicată lui Dumnezeu în onoarea Sf. Anton, Sacerdot şi Doctor al Bisericii, a cărei însemnătate deosebită este arătată de marele număr al pelerinilor care vin aici necontenit din toate părţile, îndemnaţi de marea lor evlavie” -, cu sentimentul primordial al unei întâlniri cu arta, istoria şi credinţa, într-una din cele mai puternice întruchipări ale lor.
Drumul prin Padova, încântător şi obositor, dar şi o astfel de întâlnire impun un răstimp de respiro, rămânem, aşadar distanţate, încercând să ne adaptăm căutătura ochilor mai întâi la creaţia lui Donattelo, ,,Gattamelata”, monumentul consacrat unui general al Republicii Venezia, prima statuie ecvestră din Italia după epoca romană, inaugurată în anul 1453. În boarea înserării, pe un cal robust, cu bastonul de comandant în mâna stângă şi spada la şold, faimosul (graţie înainte de toate sculptorului) condotier pluteşte la hotarul dintre bazilica unde i se odihneşte trupul şi restul oraşului, care începe, după tiparul vremurilor noastre, cu tarabe de suveniruri şi cu hotelul ,,Donatello” şi restaurantul ,,S. Antonio”. Apoi încercăm să cuprindem bazilica, fără să reuşim integral, are 115 m lungime şi este încununată de 8 cupole, între care se disting două turnuri-minaret şi două clopotniţe gemene, care ating înălţimea de 68 m. Influenţat de arhitectura romană a Bazilicii San Marco din Veneţia, cu pregnante elemente gotice întreţesute într-un tot unitar de mare originalitate, cel mai important monument din Padova, capodoperă artistică a patrimoniului mondial, a fost gândită de un arhitect de geniu, necunoscut, în onoarea sfântului, imediat după canonizare. Rămăşiţele sale pământeşti se odihnesc într-o capelă în care Renaşterea îşi etalează strălucirea şi în concepţie, şi în altarul-mormânt, şi în candelabrele de argint, dar mai ales în cele nouă reliefuri de marmură dispuse de-a lungul pereţilor, cu scene din viaţa şi miracolele Sf. Anton: „Călugărirea Sf. Anton”, „Gelosul care îşi înjunghie soţia”, „Sf. Anton reînsufleţind un tânăr”, „Reînvierea unei tinere înecate”, „Sf. Anton readuce la viaţă un copil înecat”, „Miracolul cu inima cămătarului”, „Miracolul cu piciorul tăiat şi pus la loc”, „Paharul izbit de pământ şi rămas intact”, „Nou-născutul care dovedeşte nevinovăţia mamei sale” şi care îi cinstesc ipostazele de binefăcător, gata să facă totul pentru toţi, de adept al împăcării, de apostol al păcii şi bunătăţii, de luptător împotriva tiraniei banului, de apărător al celor sărmani sau cum i-a spus papa Leon XIII – Sfântul lumii întregi. Nu rezist tentaţiei de a le alătura în aceste rânduri chipul sfântului aşa cum l-a reconstituit cercetarea întreprinsă asupra corpului său, autorizată de Ioan Paul al II-lea în 1981, la 750 de ani de la moarte: o statură de aproximativ 1,70 m, nu foarte robustă, un profil nobil, o faţă mai curând prelungă şi îngustă, mâini lungi, cu degete subţiri. Concluzii care într-un fel confirmă intuiţia artiştilor care au realizat aceste scene, dar şi a altora, care i-au consacrat cunoscute lucrări, pictura lui Mantegna (1452), de pildă, ori statuia lui Rinaldino (sec. XIV), ale căror originale se află în muzeul sfântului din vecinătatea locaşului şi ale căror copii îi împodobesc faţada. | Doina CERNICA
||| Întreg articolul poate fi citit aici.
