L.D. CLEMENT:
Nu-i o noutate că lupta politică îşi găseşte teren prielnic de desfăşurare în media. Nu-i o noutate nici că, pe alocuri, media nu numai că pune la dispoziţie arena, dar şi că livrează (nu, nu-s împinşi cu sula-n coaste!) soldaţi gata să împungă până la sânge pe cine „trebuie” să împungă. Iar dacă „trebuie”, chiar să devină gladiatori (în fond, nişte sclavi…) care să se caftească între ei, pentru urale şi huduieli. Aşa-i, bunăoară, când „în gura presei” a unui Badea (căruia „deontologii” nu-i plac şi care pentru naivi susţine că nici n-ar avea treabă cu presa, deşi „pamfletul” după care se piteşte nu-i gen de operetă sau de divertisment) devine… decât o măsuţă în care presa se tranşează între „ai noştri” şi „ai voştri”. Sau când, fiindcă nu i se găsise naşul, se inventează un Banciu şi o lume a sa, adică un alt sanitar priceput în ale mass-media, gata să-i facă răsuflare gură la gură, dar şi, plin de zel, să mai pupe şi prin alte locuri. Aş, iar astea-s doar exemple dintre cele mai vizibile! Să fie de mirare că o aşa dispută nu se mută în interiorul puzderiei de asociaţii de breaslă? Ba să nu fie, câtă vreme şi ele sunt doar decorative sau slujesc altor interese. Dar şi „sanitarii” ar trebui să înţeleagă, până nu le va fi prea târziu, că fiecare pe limba lui glăsuieşte şi scrie, că fiecare pe limba lui piere. N-o avea pe buze miere, dar nici gâţii năclăiţi de fiere.
