Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a lansat a II-a ediție a campaniei de informare și comunicare “Europa, casa noastră”. Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal și are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.
Campania “Europa casa noastră” se va derula pe parcursul întregului an, sub egida Anului European al Îmbătrânirii Active și Solidarității între Generații şi conţine trei seturi de activităţi: “Vizite şi dezbateri în şcoli”, „Lider european” şi „Ziua Europei” – aflăm dintr-un comunicat de presă transmis de Claudia Doanță, Account Manager Chelgate.
La Suceava, echipa de comunicatori a organizata două întâlniri cu elevii, marți, 20 februarie. Prima a avut loc la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, unde elevii au asistat la o prezentare a concursului de eseuri Lider European și au discutat cu invitatul special Gheorghiță Slevoacă, vicepreședinte AIESEC, despre voluntariat și implicare în activități extracuriculare. În cadrul celei de-a doua întâlniri, la Școala cu clasele I-VIII Ipotești, elevii au discutat cu moderatorul întâlnirii despre UE și subiecte europene de interes ca istoricul UE, simbolurile și valorile UE, drepturile și obligațiile cetățenilor europeni, Anul European al Îmbătrânirii Active și Solidarității între Generații.
Potrivit comunicatului de presă, activităţile programului sunt disponibile pe portalul web www.europacasanoastra.ro ce oferă elevilor şi profesorilor, participanţi în program, conţinut educaţional, o serie de servicii şi aplicaţii utile. Coordonatorii invită şcolile din România să participe în program prin completarea formularului online care este deschis la adresa menţionată. Şcolile și liceele participante vor putea apoi publica rapoarte şi fotografii realizate în cadrul evenimentelor lor.
“Vizite şi dezbateri în şcoli”, primul set de activităţi, va da ocazia participanţilor să întâlnească personalităţi publice sau cetăţeni obişnuiţi cu care să intre în dialog.
“Lider european” va oferi liceenilor posibilitatea de a-şi însuşi noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs de proiecte care va avea două etape: locală şi naţională.
„9 mai, Ziua Europei” va fi marcată de un eveniment stradal care va cuprinde o varietate de programe cultural-artistice prin care, bucureștenii vor avea ocazia să sărbătorească Ziua Europei.
Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România reprezintă Comisia Europeană în România şi asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României. Viziunea Reprezentanței este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.
În numele și sub îndrumarea Reprezentanței Comisiei Europene, Chelgate Public Affairs & Public Relations va implementa această campanie de comunicare. Chelgate este o companie britanică de consultanță în domeniul afacerilor publice și al comunicării. Înfiinţată în anul 1988, Chelgate are sediul central la Londra, birouri la Bucureşti şi Bruxelles şi o reţea de asociaţi în întreaga lume. Biroul din România a fost deschis în 2005 şi a derulat contracte importante alături de companii multinaţionale şi instituţii centrale şi locale. Chelgate acordă consultanţă în comunicare atât sectorului privat, cât şi celui public. (C.M.)