Prin cuvântul «post» înţelegem o înfrânare, o abţinere de la consumul unor alimente de dulce pentru o perioadă de timp determinată ,precum şi de la băuturi, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele si poftele rele, pentru ca orice creştin care îl practică, să se poată ruga mai cu uşurinţă lui Dumnezeu împăcându-se cu El, şi câştigând harul Lui. Postul este o faptă de virtute, o lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, un mijloc de mântuire.
Dar în acelaşi timp este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă, o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi din respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu. Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi al sârguinţei noastre spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi, care nu au nevoie de hrană. Postul ajută creştinului ca să nu cadă în robia poftelor păcătoase iar dacă a căzut într-o asemenea robie, postul îl ajută să scape de ea. De asemenea, postul ajută creştinului să-şi stăpânească pornirile păcătoase ale firii, să-şi păstreze sănătatea, să împlinească mai bine poruncile lui Dumnezeu, pregătindu-se astfel penru primirea Sfintelor Taine. Posturile creştinesti sunt de mai multe feluri: post aspru şi post obişnuit. Cel aspru este atunci când creştinul nu mănâncă şi nu bea nimic cel puţin o zi, iar cel obişnuit este atunci când creştinul se hrăneşte folosind numai mâncăruri de post. Posturile de o singură zi sunt miercurile şi vinerile din fiecare săptămână.
Posturile de mai multe zile din cursul anului bisericesc ortodox sunt în număr de patru, fiind în legătură cu sărbătorile mari din cele patru anotimpuri, şi anume: Postul Naşterii Domnului, Postul Paştilor sau Păresimile sau Patruzecimea, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului.
Postul dinaintea Învierii Domnului, Postul Paştelui, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, mai este numit Postul Mare şi ţine 7 săptămâni în amintirea celor 40 de zile de postire ale Mântuitorului, iar a 7-a săptămână în amintirea Patimilor Sale. El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească botezul la Paşti, şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a marii sărbători a omenirii Învierea Domnului. Însuşi Mântuitorul a practicat postul. El a postit 40 de zile înainte de începutul activităţii Sale publice (Marcu 1, 13 – «Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau. ) şi a învăţat pe ucenicii Săi, atât prin cuvânt cât şi prin fapte, că postul este inseparabil de rugăciune. El l-a recomandat ca pe un mijloc de luptă împotriva ispitelor şi a puterii diavolului (Matei 17, 21– « Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. »), stăruind că trebuie practicat de bună voie şi cu conştiinţa că săvârşeşti o faptă bine plăcută lui Dumnezeu.
Sfinţii Apostoli au practicat şi ei postul. De asemenea, Sfinţii Părinţi practicau postul după pilda Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, revelând foloasele lui pentru trupul şi sufletul omului. Creştinismul a dat postului o însemnătate mare în viaţa religioasă şi mai ales în viaţa monahală, făcând din el un act de virtute şi de cult, un mijloc de progres în viaţa spirituală, de luptă împotriva patimilor şi a poftelor şi totodată un semn de respect şi de omagiu adus lui Dumnezeu.
Din cele mai vechi timpuri, postul Păresimilor a fost ţinut cu multă rigurozitate. Canonul 69 Apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii şi cu excomunicarea pe credincioşii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri şi de vineri şi pe cel al Păresimilor, neadmiţând excepţii decât în cazuri de boală. În post sunt oprite, de asemenea, nunţile şi serbarea zilelor onomastice. Odinioară, chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp. Toate serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai sobre decât cele din restul anului şi îndeamnă la smerenie, întristare şi căinţă. Postul Sfintelor Paşti este postul în care biserica cheamă şi îndeamnă pe toţi credincioşii să se roage mai mult şi mai cu căldură, să meargă mai des la sfintele slujbe, să cerceteze pe cei aflaţi în lipsuri şi suferiţe, să săvârşească mai multe fapte de milostenie, să-şi cureţe inima prin lacrimile căinţei pentru a primi cu vrednicie Sfântul Trup şi Sânge al Domnului. Este timpul în care se spovedesc cei mai mulţi credincioşi, în vederea împărtăşirii…
Astfel, postul face parte dintre mijloacele de cultivare şi desăvârşire a sufletului, fiind inseparabil de alte virtuţi şi acte creştine (rugăciunea, căinţa, smerenia, milostenia etc.). Este foarte important de reţinut că „postul de bucate” se desăvârşeşte prin „postul de păcate”, însoţit de rugăciune…
În post trebuie făcută milostenie şi multe fapte bune. Căci fără fapte bune şi rugăciune, Postul Paştelui rămâne doar o dietă de detoxifiere a organismului, iar sufletul nu foloseşte nimic din asta. Referitor la aceasta Sf.Apostol Iacob spunea:” Credinţa fără fapte este moartă.” (Iacob 2,17)
Atunci când postim trebuie să fim veseli şi să avem o stare bună. Să nu fim trişti cu feţele schimonosite. În Evanghelie se spune: „Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii…”. Trebuie să fim smeriţi şi nu să facem din faptul că postim un motiv de mândrie. Trebuie să ne rugăm mai mult şi să mergem la biserică la slujbe. Postul fără rugăciune îşi pierde mult din valoare. Înainte de a ne îndrepta spre scaunul mărturisirii este obligatoriu să ne împacăm cu cei cu care ne-am certat. Trebuie să ne iubim aproapele, să ajutăm bolnavii şi săracii. Postul Paştelui trebuie să se încheie pentru fiecare creştin, cu mărturisirea păcatelor la duhovnic şi, dacă are dezlegare, să primească Sfânta Împărtăşanie. Numai astfel pregătit, creştinul se apropie de Dumnezeu şi simte pe deplin sărbătoarea Învierii Mântuitorului, iar lumina Învierii îi va lumina sufletul şi casa.
Încununarea Postului prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului este o pecetluire şi o încununare a străduinţelor noastre ascetice şi duhovniceşti.
Pr. Mihai URSULEASA, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi Sf. Andrei” Rotunda, Suceava
