L.D. CLEMENT:
Cazul doctorandului de la Suceava arestat pentru „pornografie infantilă” (re)deschide, probabil că doar vremelnic, o fantă spre o realitate concretă a lumii de astăzi. Realitate pare-se mai curând evitată sau, rar, suav-eufemistic atinsă; fiindcă, vorba aceea, doar nu suntem voyeurişti şi nici pornografi (gr. pornograph – în târzie interpretare victoriană, scriitori sau pictori care înfăţişau, mai mult sau mai puţin artistic, aspecte ale dionisiilor, iar apoi ale bacanalelor). Pentru tabloide şi formatele tv tabloidizate, câte un subiect de genul acesta, căzut pleaşcă, pare a fi mană cerească, producătoare de subversive „delicii”; altfel n-ar fi intrat şi în viaţa noastră, a tuturora, cu sau fără voie, pitici, educatoare, profe şi profi porno! O extrem de agresivă industrie a sexului, poate dintre cele mai profitabile astăzi, duduie liberă şi libertină pe Internet, în reviste specializate (…pentru domni sau pentru doamne), chiar în cele mai „inocente” producţii publicitare. Până şi sensul educaţiei sexuale destinate puberilor şi adolescenţilor, acolo unde aceasta se face, pare a avea ca scop mai curând sănătatea „josului” (contra BTS, contra „sarcinii nedorite” ori… „planificării familiale” având ţintă inclusiv copii care nu şi-au încheiat gimnaziul!) decât sănătatea „susului” (…capul face, capul trage!). Într-un astfel de context, poate că şi cele mai candide mirări ale unora sau altora în faţa unui titlu de presă sunt în mod acut vinovate. Dacă lumea-i pe dos, e astfel nu pentru că aşa o vor „unii”, ci pentru că astfel suntem pe cale să o acceptăm!