Adeverinţa

L.D. CLEMENT:

Probabil că deja sunt un ins demodat şi cu probleme de adaptare la realităţi noi. Probabil se întâmplă astfel fiindcă odinioară, când a trebuit (în liceu, facultate, chiar şi după), am făcut practică unde şi cât a trebuit: în fostul CCH, în fosta IFA, la baza sportivă de la turnul de paraşutism, pe şantierul actualei CET, ba chiar şi la in, la cartofi şi la mere; apoi în sate din jurul oraşului Bălţi (R. Moldova), la Broşteni, la Solca, apoi la Şcoala „Ion Creangă” şi la actualele colegii „Petru Rareş” şi „Spiru Haret”; apoi în presă, ca voluntar… Poate că de aceea am uluit, am consternat deunăzi un student care se ivise la „Crai”, spunându-mi: „Am venit după adeverinţă de practică!”. Dar ai făcut practică la noi?, l-am întrebat. Şi i-am explicat că da, alţi studenţi veniseră şi, mai mult sau mai puţin, făcuseră practică. Ba chiar pe unul, de la Literele sucevene, l-am întristat la început. Îşi luase tânărul concediu (lucrează undeva în afara Sucevei) pentru a se afla conştiincios, zilnic, la „Crai”; şi i-am zis că, din păcate, din cauza programului nostru, nu-l vom putea primi decât în anumite zile… „Dar chiar nu se poate?!!”, insistase studentul despre care înţeleg că s-a prezentat la sigur, la se poate. Nu, nu s-a putut (cum s-a putut, totuşi, cu alţii, care veniseră la începutul perioadei; ne-am cunoscut, mi-au explicat că nu vor putea participa la toate întâlnirile, le-am sugerat şi aplicaţii „pentru acasă”, pentru a rămâne totuşi cu câteva idei despre…). Dar s-ar fi putut însă, chiar şi pe un tipizat cu antet şi ştampilă, să-i dau o adeverinţă cinstită cu toată lumea cum că nu a făcut practică. Dar eu sunt probabil un ins demodat, iar studentul acela, pe undeva, pe oriunde, să fi găsit deja pe cineva care să-i scrie o adeverinţă.