Maria-Aurora CLEMENT/ Junior Media
În aceste vremuri, când suntem parcă lipsiţi de scopuri măreţe, scandalul şi spiritul de
turmă încep să ne conducă încet, dar sigur. Totuşi, mai există şi valori care merită promovate. Despre acestea, cât şi despre literatura zonei noastre unice, ne va vorbi domnul CONSTANTIN ARCU, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi redactor-şef al revistei „Bucovina literară”.
– O bună perioadă, literatura bucovineană a fost considerată ambiguă şi inaccesibilă. Ce impact consideraţi că a avut înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Bucovineni din acest punct de vedere? Cum credeţi că s-ar putea caracteriza astăzi, în câteva cuvinte, literatura bucovineană?
– Mă simt onorat că te-ai gândit să-mi iei un interviu, dragă Maria-Aurora. Nu pot totuşi să nu mă întreb ce semn este când te ia la întrebări o elevă de liceu. Se pare că un celebru scriitor american s-a retras într-un loc misterios din New Hampshire după ce a acordat un interviu unei… eleve de liceu. Mă refer la J.D. Sallinger, autorul nu mai puţin celebrului roman De veghe în lanul de secară. Eu nu am scris un atât de faimos roman, aşa că nu am de gând să mă retrag definitiv. E bună, nu-i aşa? Am încercat să deschid discuţia noastră printr-o glumă. Sper ca până la sfârşit să mergem în aceeaşi notă, să nu ne împotmolim în încrâncenare.
Dar să revin la întrebarea ta. Caracterizarea făcută literaturii bucovinene din perioada interbelică este, cred, destul de exactă. Iată, G. Călinescu în Istoria literaturii române… expediază toată această perioadă literară în nici două pagini. El se referă la „un proces violent de adaptare la nivelul vechiului regat” în care sunt implicaţi „suprarealiştii bucovineni”. În aceeaşi notă, criticul continuă: „Efectele contactului prea brusc cu ceea ce nu se potriveşte structurii rurale a Bucovinei sunt o vorbire încâlcită, pestriţă, o goană după neologisme pe de o parte şi după arhaisme pe de alta, o gândire abstrusă, o sentimentalitate turbure, un misticism bizar, un amestec de foclorism şi modernism, ducând nu rareori la baroc.” Deci părerea marelui critic nu-i chiar măgulitoare. Să nu mai vorbim că Nicolae Manolescu în Istoria critică… face abstracţie de această perioadă din istoria literaturii bucovinene.
Primul critic literar care abordează sistematic literatura bucovineană interbelică este Mircea A. Diaconu. El publica una după alta două remarcabile monografii despre Mircea Streinul (1998) şi despre Mişcarea Iconar (1999), apoi ediţii din Iulian Vesper, Mircea Streinul sau Traian Chelariu. E o întreprindere onestă şi inteligentă, dusă la bun sfârşit.
Totuşi, nu-i cazul să facem un capăt de ţară din literatura bucovineană de la acea dată, cum obişnuim noi pe aici. Cam multe mâţe din zonă se uită în oglindă minunându-se ce lei frumoşi sunt!
Dar să revin. Pe data de 12 noimebrie 1938, ia fiinţă la Cernăuţi Societatea Scriitorilor Bucovineni, ca secţie a Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina. Apariţia S.S.B. are un impact serios în viaţa cultural-literară a Bucovinei. Societatea vine cu un spirit de solidaritate creatoare, organizează manifestări literare săptămânale, şezători literare în care scriitorii bucovineni citesc din operele lor şi dezbat chestiuni de estetică literară, se editează cărţi şi broşuri etc. Dincolo de toate astea, aş sublinia puternica ofensivă pe plan propagandistic împotriva tendinţelor revizioniste! Un rol de înfăptuire a unităţii spirituale a bucovinenilor am imaginat şi eu că va juca S.S.B., dar deocamdată…
Mă abţin să caracterizez literatura bucovineană de astăzi. Nu sunt critic literar şi, în plus, eu însumi mai public uneori, deci probabil n-aş fi obiectiv. Pot însă afirma că literatura română, în ansamblul ei, este minoră şi geniile care forfotesc şi se calcă pe picioare pe meleagurile noastre nu stârnesc mare interes dincolo de graniţe. Şi totuşi I.C.R. cheltuieşte ceva bănuţi pentru traduceri. Însă impactul este minor.
- Revista „Bucovina literară” a apărut ca organ de presă al acestei societăţi. Şi-a păstrat ea, de-a lungului timpului (îndelungat, de altfel), scopul pe care îl avea la inceput?
- Lucrurile sunt ceva mai complicate. Chiar şi eu am folosit într-un editorial sintagma „organ de presă”, însă mai târziu am nuanţat ideea. Revista „Bucovina literară” a apărut în anul 1941 ca un supliment duminical al ziarului „Bucovina”. Se închega ideea lui Mircea Streinul despre „o revistă mică”, hrănită exclusiv din creaţiile celor din jurul ei. Din păcate, nu deţinem vreun exemplar din revista care a apărut până în 1944. Dintr-un studiu întocmai de dr. Vasile I. Schipor, cercetător ştiinţific la Institutul Bucovina al Academiei Române, reiese că într-adevăr în această perioadă se publicau îndeosebi materiale ale scriitorilor bucovineni (Constantin Loghin, Traian Chelaru, George Drumur ş.a.). Era revista lor, ei o finanţau şi tot ei îşi publicau textele acolo.
Ocuparea nordului Bucovinei în primăvara anului 1944 a dus la suprimarea activităţii Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi a revistei „Bucovina literară”. După evenimentele din 1989, corelativ cu reactivarea S.S.B., şi-a reluat apariţia în serie nouă revista „Bucovina literară.” Este însă de observat un aspect esenţial. Colectivul de iniţiativă sub coordonarea criticului literar Mihail Iordache vedea altfel lucrurile. Ideea de deschidere era răspicat afirmată. O consemnez din nou, apăsat, pentru luare aminte. În editorialul din nr. 1/1990, apărut sub semnătura „Bucovina literară”, semn că ideea aparţinea tuturor, se preciza: „Am preluat titlul unei mai vechi reviste din Bucovina nu pentru a afirma astfel că intenţionăm să ne închidem în hotarele unui provincialism ridicol ale patriotismului local. Cu atât mai puţin că vom cultiva un tradiţionalism anacronic, desuet: nu am făcut-o nici până acum. Ne propunem, ca parte a acţiunii noastre, să afirmăm şi să luminăm, în contextul spiritualităţii româneşti, timbrul specific al subspaţiului bucovinean.” Este ceea ce am încercat şi eu să clarific în editorialele publicate în revistă, dar nu prea sunt înţeles.
Mi se pare clar că vechea revistă de la Cernăuţi şi seria nouă apărută în 1990 la Suceava sunt legate doar prin denumire. Spiritul imprimat de fiecare grupare este diferit. Iar scopul revistei „Bucovina literară” de astăzi nu este acela de a publica exclusiv materialele membrilor S.S.B. Nici nu e posibil. Sunt totuşi peste 100, scriu de zor şi producţiile lor nu încap în cele 48 de pagini ale revistei. Pe de altă parte, revista este un brand al Bucovinei, este susţinută din bani publici şi finanţatorii cer o anume calitate care, dacă e să fim corecţi cu noi înşine, nu poate fi asigurată numai prin forţele noastre. Totuşi, S.S.B. şi revista „Bucovina literară” nu pot fi separate. În Statutul S.S.B. există, în art. 5, următoarea prevedere: „cu sprijinul Inspectoratului Judeţean pentru Cultură Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovineni va prelua revista lunară „Bucovina literară”, care va deveni organul ei oficial.” Inspectoratul în cauză n-a sprijinit preluarea revistei, dimpotrivă. Totuşi, revista a fost făcută de-a lungul timpului de către membri ai S.S.B., motiv pentru care am şi consemnat pe copertă că este editată de societate. Tot astfel, am prezentat cu prioritate volumele publicate de membrii noştri, am întocmit un calendar bucovinean, am publicat materiale valoroase ale bucovinenilor, numerele de revistă au fost ilustrate de către artişti plastici bucovineni etc. Dar asta nu înseamnă că revista are ca scop să publice exclusiv bucovineni şi că va fi umplută numai cu producţiile noastre. Iată, de când sunt redactor-şef, eu nu am publicat niciun fragment de roman în această revistă, în schimb sunt asaltat cu agresivitate de mulţi alţii. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar oare ei nu sesizează calitatea materialelor ce apar în „Bucovina literară”?!
– Ce înseamnă „Bucovina literară” în context local? Dar naţional?
– În context local depinde mult de receptor. Iată, de exemplu, opinia criticului literar Mircea A. Diaconu, fost redactor-şef al revistei „Bucovina literare”, transmisă printr-un mail: „Dom’le, îmi place, tot mai bună revista, deja e de suflu lung. Bravos! Si felicitări! Am trimis-o încă la vreo zece persoane de ici şi de colo. Îmi place şi editorialul. Pe când următorul, până când să trimit Antologia?“ Alţi colegi nu sunt la fel de entuziasmaţi. Există un murmur înfundat, o nemulţumire abia reţinută a câtorva colegi care nu au apărut încă în paginile revistei. Dar oamenii oneşti apreciază că e o publicaţie reuşită. Nu mă pot abţine să transcriu un semnal de la Paris, de la celebrul scriitor Paul Goma: „Mi-a parvenit superbul nr. 4:2011 al „Bucovinei literare”, pentru care vă felicit şi vă mulţumesc. Paul Goma” Aş putea să transcriu zeci şi zeci de ecouri măgulitoare din întreaga lume, dar nu asta îmi propun. Repet, revista a devenit un puternic brand al Bucovinei şi vă rog să vedeţi ecouri apărute prin alte reviste, pe site-ul societăţii: www.ssb.uv.ro. Cert este că revista stă alături fără complexe de orice altă publicaţie de cultură din România.
