– Înalt Preasfinţia Voastră, se discută foarte mult, în acest sfârşit de veac şi de mileniu, despre rolul pe care îl poate juca religia în viaţa omului. Malraux spunea că secolul XXI va fi un secol religios sau nu va fi deloc. V-am ruga să comentaţi afirmaţia scriitorului francez!
- Această expresie a lui Malraux, foarte des citată în ultima vreme, nu numai la noi, ci în aproape toate literaturile lumii, a fost considerată de mulţi un fel de butadă a unui om foarte inteligent şi care, într-un fel, a vrut să epateze. Dar cred că există un adevăr şi anume un adevăr ultim. Religia este importantă în trei planuri: în viaţa individului, pentru că, datorită sentimentului şi trăirii religioase, el îşi poate ordona, să zicem, conturile sale cu Dumnezeu în ultimă instanţă, indiferent de religia căreia îi aparţine. Dar eu, în toate aceste demersuri, m-aş referi în special la religia creştină. Religia creştină în totalitatea ei, adică nu îngustând-o prin confesionalism. Pentru că, repet ceea ce spuneam în introducere, a fi un om religios înseamnă a stabili un contact direct şi personal cu Dumnezeu, pornind de la convingerea că Dumnezeu nu este o abstracţie, ci că este o persoană, aşa cum omul însuşi este o persoană. Este vorba de personalismul puternic al religiei creştine. Spre deosebire de alte religii – mă refer în special la cele asiatice –, în care Dumnezeirea, că nu este Dumnezeu, este un fel de abstracţie, este o nirvană, un neant, este o anumită soluţie de a te aneantiza şi deci, până la urmă, de a fi absorbit în marele Nimic. Pe câtă vreme dincoace, deci prin sentimentul religios, în special creştin, stabileşti nişte relaţii directe şi stabileşti o comunicare şi o comuniune între tine şi Dumnezeu. Aceasta este la nivelul individului. (Eu vreau să fiu şi foarte scurt, pentru că la zece întrebări este greu să răspunzi într-un sfert de oră, cât se prezumă că ne-a mai rămas din programarea acestei seri.)
Există însă o reverberaţie la nivelul social, adică la viaţa societăţii. Iar aici religia se manifestă prin ceea ce decurge din ea, adică prin morală. Există o morală a individului, dar nu poate exista o morală a individului pentru sine însuşi, ci reflectată în societate. Or, ce se întâmplă: haideţi să ne ducem cu gândul tot la Dostoievski, pe care îmi place să-l citez deseori. În cartea sa celebră, Fraţii Karamazov, există acel demonic Ioan Karamazov – cred că el este personajul care rosteşte, la un moment dat: „Dacă nu există Dumnezeu, atunci totul este permis.” Şi de îndată ce totul este permis, toată viaţa socială cade în anarhie. Nu mai există niciun fel de responsabilitate, nu mai există niciun fel de ghid, nici un fel de călăuză, nici un fel de criteriu după care viaţa societăţii, în funcţie bineînţeles de viaţa fiecărui individ, să poată fi ordonată. Este ceea ce americanii, în demersurile lor de a redresa morala şi moralitatea tineretului, numesc „permissiveness”, adică această facultate de a considera că totul este permis. Este mentalitatea, tot din Dostoievski, a lui Raskolnikov, care o ucide pe o bătrână cămătăreasă, pe simpla consideraţie că şi aşa este bătrână şi oricum nu merită să trăiască, pentru că nu mai are niciun rol în societate, nu mai este benefică. Este o bătrână care strânge ban pe ban şi-şi ţine banii încuiaţi sub lacăte. Şi atuncea de ce să nu profite el de aceşti bani, care este un tânăr student, cu viitorul în faţă, el care, cu aceşti bani, poate să-şi construiască o viaţă utilă societăţii? Deci este o socoteală foarte simplă, pentru că în el nu se născuse niciun fel de conştiinţă creştină. Conştiinţa creştină se va naşte mai târziu, prin acea celebră întâlnire cu prostituata, care îi va deschide Evanghelia după Ioan, la capitolul învierii lui Lazăr şi care îl va scutura şi-l va trezi şi-i va spune: „Nu există decât o singură modalitate de a-ţi răscumpăra crima pe care ai săvârşit-o, pentru că, fără să vrei, ai omorât încă o fiinţă împreună cu bătrâna cămătăreasă: aceea de a accepta suferinţa şi a te răscumpăra prin suferinţă. Mergi şi predă-te la poliţie, lasă-te judecat; vei fi condamnat, vei merge în Siberia, iar eu voi fi cu tine. Pentru că ţin la tine. Şi-n felul acesta, îţi vei recăpăta libertatea, echilibrul, sănătatea. Pentru că ai realizat acest echilibru moral, ai ieşit de sub imperiul «totul este permis»”.
