L.D. CLEMENT:
¤ ¤ ¤
în camera goală intră acum o femeie cu o lampă
în mână. e joi şi neliniştite umbre-i joacă femeii pe
obraz. în pântece pruncul e treaz şi ne-ncheiată
carte citeşte şi reciteşte înainte şi înapoi.
undeva departe pe străzi răsar curcubee dar ea
nu le ştie nu le mai recunoaşte. păşeşte-n jurul
lămpii lăsate în mijlocul camerei chiar acolo
e axis mundi. în creierul pruncului cartea aceea
nesfârşit se roteşte precum limba magnetică
într-o nehotărâtă busolă.
pruncul tace cu creştetu-n mâini. parcă ţine
în mâinile lui mici o pâine o lume. undeva departe
dincolo de oraş râul e tulbure şi scrie în spume
această istorie aici şi acum risipită
iar mâine în cartea cea mare odihnind istovită.
pruncul tace cu creştetu-n pumni. parcă ar spune
că în odaia aceea e doar o femeie şi o lampă şovăielnic
sclipind. pe pereţi lumina desenează capete de copii
umbrele sunt când negre când fumurii. (UMBRE II)
