Mi-a atras atenţia, în DOOM3, un exemplu de la p. 761 (litera M)… (engl.) & (fam.):
„Vizitarea Voronețului e un must.”
Unde înţeleg că „must” devine din engl. ca să rezulte un s. n. românesc, un must, două musturi, pronunţat un mast, două masturi.
În relaţie şi cu alte situaţii asemenea, am constatat că DOOM3 este mai curând expozitiv-contemplativ decât normativ. Aş fi găsit de cuviinţă ca specialiştii să arate că, deşi o astfel de zicere poate fi întâlnită în exprimarea familiară, nu este dintre cele recomandate. Sau că un anume conţinut poate „cere” acest cuvânt, pe când altele (ca acesta) îl respinge… Hai să zicem că e OK o propoziţie ca „Un tatuaj pe gamba stângă a devenit un must”. | ldc
