şi mă mai mir cât ai crescut, dar tu n-ai
o oglindă să vezi? unde era mica noastră lume
între cele două străzi, imposibil să te rătăceşti
te lua de-o mână tanti vera şi te-aducea
(chiar îţi mai aduci aminte de noi?) te-ntreba
dacă nu vrei să bei apă nu bei
(dacă nu ştii să înoţi, nu fugi în serbia, ehei!)
şi tu porţi ochelari, ai dinţi de faianţă ş.a.m.d.
n-ai uitat de negruzzi ori să citeşti sub umbrele?
m-aş mira să reproduci azi tot ce ai învăţat pe de rost
a fost odată şi-odată o mare pădure la marginea
oraşului. să-mi spui te rog tu când ţi-ai dat seama
că a rămas mică. trece pe-acolo o şosea mov
de poveşti pe care le-ai scrie dacă cineva le-ar citi
(era un câine antipatic pe nume zero, urla
zilnic la fix. hai, isprăveşte-ţi cafeaua! ştii bine
că ai fost băieţel curajos, te-ai îngrozit doar la 20
când ţi-a zis la revedere şi apoi a tăcut. hai, pa!)
L.D. CLEMENT
