„Argoul şcolar” (editura Junimea, colecţia Univers didactic), de curând ieşită de sub tipar, este noua carte a profesorului de limbă şi literatură română Petru Tomegea. O prezentare a autorului semnează, pe coperta a IV-a, istoricul Ion I. Solcanu, care, printre altele, notează că, „…la Catedră, şi-a onorat cu prisosinţă datoria, dar preocupările spirituale l-au împins să facă un salt mai departe”. Iar conf. univ. dr. Vasile Ilincan, în final de „Cuvânt înainte”, scrie: „Lucrare de maturitate originală, Argoul şcolar reprezintă, credem, un instrument de lucru practic şi eficient care a necesitat o cercetare atentă şi o analiză nuanţată a multiplelor aspecte ale domeniului investigat şi ea poate fi consultată cu folos atât de către lingviştii (îndeosebi lexicologi, lexicografi şi semanticieni), semioticienii, traducătorii, sociologii, psihologii, jurnaliştii şi pedagogii interesaţi de această variantă neconvenţională a limbii române, cât şi de un segment mult mai larg de cititori, argovorbitorii (cuvântul îi aparţine autorului) din generaţiile de ieri şi de azi”.
Între secţiunile acestei cărţi de aproape 370 de pagini, este inclus şi un amplu dicţionar de termeni argotici (pp. 35-220), care cuprinde 4025 de termeni şi locuţiuni argotice.
„Cartea vrea să demonstreze că limba română este încă un organism viu, în plină evoluţie determinată de globalizare şi relaţionare multiplă între vorbitorii români şi nativii limbilor de circulaţie internaţională. Ceea ce ne lipseşte este existenţa dicţionarelor complete ale limbii române şi a acelora specializate, actualizate periodic, a gramaticilor şi a manualelor de învăţare a limbii române pentru străini, a programelor de educaţie lingvistică pentru adulţi. Să sperăm că timpul şi Academia ne vor veni în ajutor” ne transmite autorul. „De ce este atât de important studiul argoului?” se întreabă prof. Petru Tomegea, pentru a ne răspunde: „Deoarece îmbogăţeşte cu câteva mii bune de cuvinte lexicul românesc, înviorează, şochează, colorează limbajul colocvial, dar îl şi contaminează cu termeni indecenţi, convenţionali, cu sensuri prohibite bunei cuviinţe şi moralei creştine, iar şcoala, societatea, familia încearcă să se protejeze, nu atât împotriva limbajului, cât a fenomenelor pe care le ilustrează. Nu în cele din urmă, argoul a adus scriitorilor şi poeţilor, de la François Villon încoace, posibilitatea de a-şi nuanţa expresia prin conotaţii surprinzătoare şi neaoşe, mai ales a acelora fără ifose puritan-pudice”. | L.D. CLEMENT
