Din amor

Potrivit unui sondaj de circumstanţă realizat zilele trecute, înainte de „eveniment”, cică unu din trei români (înţelegem că întrebaţi cu sugestie în acest sens) s-a pronunţat în sensul ca de Sf. Valentin să se dea liber pe ţară. Nu că să devină ziua (chiar) sărbătoare naţională, dar liber să se dea, ca să aibă timp suficient românul să-şi demonstreze dragostea pentru româncă şi viceversa. Dacă ar fi să tragi nişte linii, ar rezulta că, eliminând (dar de ce să-i elimini?; nu-i discriminare?!) din ecuaţie bebeluşii, preşcolarii, şcolarii mici şi pensionarii pensionaţi la ultimul termen, tot poporul aflat în maximă formă se pronunţă pentru liber de sărbătoarea amorului latin! Şi-apoi, ca să nu supărăm pe nimeni – mă gândesc aici la rrromâni –, dacă-i aşa, ar trebui să se dea liber asemenea şi de sărbătoarea de origine slavă îmbrăţişată de alogenii carpato-dunăreano-pontici din vechime şi reinventată în spirit de compensaţie naţională în ultimii ani, cea a dragostei, a iubirii de Dragobete. Nu în cele din urmă, fiindcă ar fi de presupus că românii nu dau curs amorului şi iubirii doar două zile pe an, ar mai trebui câteva zile libere pentru astfel de ardente emulaţii, dincolo de 1 Mai ş.c.l. Pe urmă, dacă tot se prevede ca bunicii să fie plătiţi pentru creşterea nepoţilor, s-ar impune indemnizaţii speciale (plus alte zile libere) pentru persoanele care intenţionează să devină părinţi şi, fireşte, suplimentar, pentru părinţi etc. Fără să discriminăm mătuşile şi unchii, nicidecum naşii de botez (iar dacă îi avem în seamă pe aceştia, cum să-i oropsim pe cei de cununie?). Iată, în consecinţă, de ce să nu vreau liber şi pentru zilele în care să-mi vizitez finii şi nepoţii, fostele colege de liceu cu nepoţele de la fetele lor primipare şi foştii colegi de facultate care mă cheamă la tăiere de moţ la amantele lor multipare? | L.D. Clement