Membrii Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB) sunt invitaţi, şi pe această cale, să depună, în vederea jurizării, câte două exemplare dintr-un titlu de carte apărut în anul anterior (2018). Data-limită de primire a cărţilor este 18 noiembrie a.c., potrivit informaţiilor transmise de conducerea SSB.
Precizăm că volumele pot fi aduse personal sau pot fi trimise prin poştă (sau servicii de curierat) la adresa Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, str. Mitropoliei nr. 4., Suceava, 720035, cu menţiunea „Pentru Alexandru Ovidiu Vintilă. Pentru Premiile SSB”.
La concursul pentru Premiile SSB ale anului 2018 pot participa, potrivit precizărilor conducerii SSB, „numai membri ai SSB, cu excepţia autorilor aflaţi la debutul în volum”.
Festivitatea de premiere este anunţată pentru data de 13 decembrie a.c., cu precizarea că ora acesteia va fi anunţată ulterior. | CM
Imi place blog-ul. Sa postati mai des!