Lipsind (nu chiar întâmplător) din concurs un fost candidat cu nume prelung (îl rezumăm: Călin Popescu-Tăriceanu), apare în postură de candidat pentru cel mai înalt fotoliu al Ţării Bogdan Dragoş Aureliu Marian Stanoevici. Sau Bogdan Stanoevici, aşa cum îl ştiu amatorii de telenovele româneşti care cunosc şi că, în „Sacrificiul” de la Antena 1, în rol de procuror şi frate al unui traficant de arme pentru războiul din Transnistria, tocmai a luat cafteală de la racheţi… În felul său, pare că şi candidatul a ales o misiune de sacrificiu. Cunoscut, poate, de unii dintre seniori din rolurile de dinainte de ’89 ori din grupul „Song”, el a părăsit România la puţine luni înainte de Revoluţie, măritându-se în Franţa. Nici măcar în calitate de dizident de circumstanţă (cum nu puţini au devenit în anii noştri), el declara într-un interviu neelectoral că lăsase „o Românie în care exista multă mizerie, în care exista multă sărăcie, dar în care nu murea nimeni de foame. În care existau reguli, disciplină, profesionişti în funcţiile de conducere. Din aceste puncte de vedere, am lăsat o Românie care era foarte bine organizată. Am plecat dintr-o Românie care nu mai avea datorii externe…”. Cu astfel de nostalgii, actorul (care a avut şi un scurt mandat de ministru pentru Românii de Pretutindeni în Guvernul PSD Ponta, actualmente fiind director al unui circ) ne cere voturi, ca independent, considerând că „merită să ne sacrificăm pentru un ţel comun şi acela e România”. Mda, fiecare se sacrifică după cum poate. | L.D. Clement
Imi place blog-ul. Sa postati mai des 🙂
Vă mai aşteptăm! 😉