De la o zi la alta, iată că se-adună candidaţii pentru postul de preşedinte al României. Un singur post. Mă tem că destui nu prea au habar de fişa postului respectiv (iar mai tare mă tem că unii încă şi l-ar dori un cârmuitor cam cum au mai avut românii, un ridicător în ţepe „fără giudeţ” sau un meşter cârmaci) şi observ că nu puţini sunt cei foarte atenţi la cum vorbesc candidaţii (deocamdată, mai ales doi dintre ei, cu istorie, le sunt în vizor). O, de-ar fi cât mai mulţi cei atenţi şi la conţinuturi ori, mai ales, la cum se armonizează respectivele conţinuturi cu realităţile!… În fine, de parcă „masele” receptoare (eventual prin reprezentanţi sensibili şi gureşi ai săi) ar fi devenit, de la o vreme, nu doar (mai) îndârjite apărătoare ale limbii române, ci şi prezumtive experte în retorică şi debate. Aşadar, ar fi de înţeles că poporul e gata să se uite în gura candidaţilor spre a le vâna eventualele greşeli de pronunţie, gramatică, logică etc., spre a le grăbi vorbirea, inclusiv spre a-i corecta atunci când, luaţi de valul băilor de mulţime, uită între cine se scaldă. Dragi râmniceni săraţi, stimaţi pietroi nemţoi!… Depinde. Bunăoară, într-o povestioară postbelică (episodic prelungită ulterior), va fi fost un ministru Romulus Zăroni, inclusiv erou de celebră epigramă, care, în funcţie de cum (l-)a bătut vântul, ne-a rămas fie analfabet, fie şi vorbitor de germană, cu bibliotecă de aproape 1000 de volume. Asta e, depinde cum pici în gura poporului şi, mai ales, cine, de ce, cum şi cât de adânc te bagă în ea. Dar se prea poate ca, din ce în ce mai atenţi la astfel de detalii, candidaţii anului 2019 să aibă în vedere promptere moderne, transparente, elegante (până şi Obama s-a afişat după ele), cohorte de documentarişti şi redactori (inclusiv pentru sublimele postări din reţele), plus brilianţi purtători de cuvânt. | L.D. Clement