¤ Dezbatere cu privire la situaţia copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate
DGASPC Suceava, în parteneriat cu Primăria Gura Humorului, Direcția de Asistență Socială Gura Humorului și Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, organizează o dezbatere privind situația copiilor cu părinți plecați în străinătate. Potrivit informaţiilor furnizate de DGASPC Suceava, la dezbatere vor participa reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor partenere, specialiști din cadrul echipelor mobile și ai serviciilor multifuncționale din cadrul DGASPC Suceava, preoți, profesori, elevi, părinți ai copiilor rămași în țară, copii și tineri din sistemul de protecție.
„Avem copii fericiți?” este o invitație la reflecție, pentru toți cei care contribuie la dezvoltarea personalității și caracterului copiilor noștri, de la părinți și rude până la cadrele didactice și specialiștii implicați în acest proces, consideră organizatorii.
Evenimentul este programat pentru data de 1 august a.c., de la ora 11, în sala de festivităţi a Primăriei Gura Humorului, fiind inclus în cadrul manifestărilor judeţene prilejuite de Luna Diasporei. | C.M.