După cum ştim, după cum am simţit, campania pentru alegerile prezidenţiale de la finele acestui an a început din primăvară, cu exerciţiul europarlamentarelor. Acum, probabil că foarte puţini sunt cei care ştiu de cine sunt reprezentaţi în Parlamentul European (şi de ce…), însă e destul de limpede că trei formaţiuni politice au plecat către viitoarele alegeri de pe poziţii de – aproximativă – egalitate. Dinspre acestea, se ştia despre interesul actualului preşedinte de a candida, cu şanse reale (deşi la prima încercare a fost ales ca „neamţ”, însă între timp s-a cam rrromânizat). Că va să aibă şi partidul de la putere un candidat (ori să fie doi, împărţind oarece voturi cu cel al actualilor aliaţi!), oricare ar fi acela, mi-e teamă (pentru el/ ei) că n-o să fie cu şanse. Iar de-acum ştim (şi nu e neapărat o surpriză) că pentru USR pleacă în cursă Dan Barna, cel mai „pur” dintre candidaţii aflaţi în cărţi, în sensul că are doar o istorie recentă, care îl avantajează, şi în sensul că – la modul potenţial – poate fi socotit ameninţător atât pentru puterea guvernamentală şi majoritar parlamentară, cât şi pentru puterea opozantă de la Cotroceni. Dincolo de aceştia, ceilalţi n-au cum să tulbure ecuaţia de vară-toamnă a prezidenţialelor. Deşi, spre exemplu, un Viorel Cataramă ar putea părea interesant ca discurs; dar ce folos că n-are şi partid competitiv… | L.D. Clement
Ei(dreapta) daca ajungeau la un consens, acum nu mai aveam guvernare PSD…