Gradul de de neregularitate și de fragmentare a unei structuri fractale formată din N elemente este definit prin relația D = log N/log k , unde k =1/r este este factorul de micșorare. Pentru fractalul Koch, D = log 4/log 3, iar pentru fractalul Sierspinski, D = log 3/log 2.
Teoria complexității reprezintă o provocare pentru modelarea și simularea sistemelor complexe, care evoluează departe de starea de echilibru, la marginea haosului, într-o stare critică bazată pe istoria unor evenimente imprevizibile și neașteptate.
O cale de abordare a sistemelor complexe este teoria rețelelor care deplasează accentul pe modul în care relațiile dintre părțile componente generează comportamentul colectiv al sistemului și felul în care acesta se relaționează cu mediul exterior.
După D. Colander, spre deosebire de haosul determinist, care este rezultatul unui număr relativ mic de interacțiuni neliniare, comportamentul complex presupune un număr mare de relații dinamice având ca numitor comun istoria acestora.
Friedrich Hayek, laureat al premiului Nobel, face distincție între posibilitatea de a folosi modele pentru a prezice comportamentul sistemelor simple și modelarea fenomenelor complexe, care permite doar presupuneri de model.
Pe de altă parte, spre deosebire de teoria algoritmilor, care oferă soluții la o problemă în limitele unor resurse, teoria complexității arată ce lucruri nu pot fi făcute atunci când resursele sunt insuficiente.
În concluzie, prezentarea în acest capitol a unor repere ale evoluției cunoașterii și comunicării informațiilor, pune în evidență dialectica dintre determinism și probabilitate, obiectiv și subiectiv, armonie și dezordine, posibilitate și actualitate etc.
Pentru mai multe informații, cei interesați pot accesa link-urile următoare:
http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2712563
https://vasiletudor6.academia.edu/.
Bibliografie
1. Bodnariuc N., Biologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
2. Enescu Gh., Fundamentele logice ale gândirii, Ed. Științifică şi Enciclopedică, București,
1980
3. Mihoc Gh., Micu N., Teoria probabilităţilor şi statistică matematică, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980
4. Miloșescu M., Tehnologia informației și a comunicațiilor, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2006
5. Rusu O., Dinică L., Trăistaru C., Gavrilă C., Fizică, Editura Corint, București, 2006
6. Tudor V., Alma Lux, Ed. Agora, Călăraşi, 2001
7. Tudor V., Teoria dipolilor vortex, Simpozionul Internaţional „Universul Ştiinţelor”, 2015