Contrele politice, clar acutizate după ce-am intrat în an dublu electoral (pare-se cu miză mai mare în iarnă decât în primăvară, deşi ţintele „europene” sunt – ca materie de discurs – oricând preţioase), au pus mare presiune, în contextul bugetului anual, pe copii. Pe copilaşi chiar, dacă avem în vedere că soarta lor, sprijinită financiar de stat, nu pe ei îi interesează direct (oho, cine ştie cu cine şi de ce vor avea ei să voteze cândva!…), ci pe mămici (le acordăm aici favoare din perspectiva discursului public contemporan) şi tătici, iar ca să nu supărăm pe nimeni…, pe bunici, mătuşi şi unchi, naşi etc. Într-un interes major cât pentru protecţia socială, cât pentru viitorul patriei, reverberând inclusiv în subiecte de pamflet politic emise (printre alţii) inclusiv de politicieni, pe ici pe colo s-au regăsit – cumva estompate de puterea alocaţiilor – ba vitamina D, ba dotarea şcolilor (cu opinii pro şi contra despre PC tablete şi despre umblătorile modulare), sens în care până la urmă s-ar putea înţelege (eu nu mai pricep cine ştie ce…) că există o mare şi profundă voinţă politică, din mai toate părţile politicii actuale mari şi profunde, ca tinerele vlăstare ale ţării să fie bine şi frumuşel crescute spre a fi trimise, după opşpe ani, la export. Dacă nu cumva, până atunci, şi politica băştinaşă se va mai maturiza şi va decide să le oprească pentru consum intern. | L.D. Clement
