sau „Erou în toga de lumină a metaforei”: note de lectură la volumul „Caligrafii pe frunze de laur” de Emilian Marcu
LUMINIŢA IGNEA:
Și dacă anul Centenar a trecut „ca un vis de tinerețe printre anii trecători”, vorba Poetului, cei mai mulți își pun sentimentele patriotice la păstrare pentru ocaziile viitoare, iar interesul pentru literatura născută din aceste sentimente scade vertiginos. Producția de imnuri, ode, doine, hore, balade și alte asemenea specii lirice scade și ea (că nu e cerere de piață) sau ajunge literatură de sertar. Cuvinte precum patrie, neam, vatră, brazdă, unire, erou, strămoș devin din nou anacronice, ridicole chiar. Timpul eroilor a trecut, antieroul evadează din satiră și se așază iar la tribună, poezia patriotică redevine Cenușăreasă.
Povestea s-ar putea sfârși aici, într-o notă nici veselă, nici tristă, dar cu siguranță cinică, dacă n-ar exista pe acest pământ, stropit din belșug cu sângele strămoșilor iubitori de libertate, câte un prinț cu suflet frumos și pios care poartă cu sine un condur de cristal ce se potrivește perfect acestui unic „picior de plai”.
Un astfel de prinț, un adevărat „rege al poeziei” de altfel, este scriitorul ieșean Emilian Marcu, a cărui lirică a convins de multă vreme atât cititorii cât și critica de valoarea și originalitatea sa. Departe de a ne mira, primim apariția volumului său de poezie (exclusiv) patriotică, „Caligrafii pe frunze de laur”, ca pe un fapt necesar și firesc, care-i completează destinul artistic înspre desăvârșire.
Încă dinainte de a deschide cartea, am admirat la poet statornicia în vis căci, așa cum ne-a mărturisit pe timpul lansării volumului la Ruginoasa, de pe la vârsta de nouă ani și-a dorit ca într-o bună zi să se prezinte cu o carte la castelul întemeietorului României moderne. Dorința i s-a împlinit, și-a împlinit-o singur mai bine zis. O parte însemnată a poeziilor incluse în volum evocă elogios figura luminoasă a Domnului Unirii, dar și alte „icoane” ele zbuciumatei noastre istorii.
Dincolo de aceste „limburi” însă, cartea se edifică și se fortifică ca un metadiscurs în jurul unui personaj liric central – Eroul tânăr. Este în fapt un ciclu amplu de poezii patriotice de dragoste (oricât de extravagantă ar părea sintagma), o „Cântare a Cântărilor” în care mirele – Eroul tânăr – își proslăvește mireasa – Patria liberă.
Patria este „cetate eternă”, „o zidire de inimi” căreia Eroul tânăr îi este piatră de temelie și cheie de boltă, dar, mai presus de toate, bard. Decodată în această această cheie, „Caligrafii pe frunze de laur” ni se oferă ca o complexă și completă artă poetică în care ni se mărturisește un crez artistic: menirea creatorului liric este aceea de a-și adora țara, de se aduce pe sine ofrandă și jertfă pentru împlinirea idealurilor acesteia de unitate și libertate. Poetul „plânge și cântă”, îmbracă „cămașa de țărână și cânt” și intră-n istorie pe „poarta cea mare”. Însuși titlul volumului ne îmbie la o astfel de interpretare: caligrafia, arta scrisului frumos, se așterne pe filele gloriei naționale. Frunza de laur este un palimpsest peste care istoria se așează în straturi, iar Eroul cu descendență poetică este chemat să-i redea strălucirea: „Fiul fiului fiului tău/ fericit precum pasărea/ liber va fi într-o patrie liberă/ fericit locuind sub aripă de cântec” („Fiul fiului fiului tău”). O libertate a spiritului în primul rând căci, mai mult decât tehtonică și contur, Patria este țărână și lumină, dar eroul ce-și doarme tinerețea sub glie, dar și acel ce-o cântă-n prezent, nelasându-i trecutul în uitare.
Și așa cum Patria este eternă, Eroul său este bătrânul-tânăr, înțelept, dar încă învățăcel, „soldat de lut” izvoditor de lumină. Căci a primit chemare: „O, Eroule, e timpul. Dintr-o Psaltire/ învață cântecul despre nemurire…”. Și Eroul tânăr, înveșmântat în toga metaforei lui Emilian Marcu, învață să cânte, învățându-ne și pe noi, cititorii,
„Caligrafii pe frunze de laur” nu este doar un alt volum scris de Emilian Marcu, este un mausoleum dedicat Eroului necunoscut care acum are un nume: Poetul, un „suflet din sufletul neamului” său. Nu întâmplător, ca să fac o paranteză (știind că Emilian Marcu nu le suferă în discursurile critice, dar le folosește frecvent), privighetoarea apare ca motiv recurent în poemele sale: anonimatul acesteia și dulceața cântecului său pot fi egalate doar de modestia și măiestria ghersului patriotic.
„Caligrafii pe frunze de laur” este o ctitorie lirică a românismului profund care, odată descoperită, va deveni, suntem siguri, loc de pelerinaj pentru toți iubitorii de patrie și de poezie de bună calitate, o „placă de dolomită” pentru lirica românească patriotică. | Foto: Rodica Rodean
