Câte-un pic, pic, pic… De curând constaţi că o oarece apă chioară/ clară (ce se vinde sub numele de „apă plată”, fiind ea de regulă o apă de puţ netrecută prin conducte vechi şi ruginite ci plimbată prin ţară în peturi) pe care-o ştiai foarte ieftină (dar nici ca braga, fiindcă 1. bragă nu se mai face, 2. dacă s-ar face s-ar da la preţ de cola), la cam 0,80 lei pentru 2 litri, o găseşti la 1,20 lei. O nimica toată, îţi vine-a zice, ştiind că şi până atunci nu plăteai preţul ei de chioară cât ambalajul, plimbatul (mai bine de juma’ de patrie!), TVA şi alte alea. O nimica toată, însă această nimică plată înseamnă doar pentru aşa apă o creştere de 33,3(3)%! La care se adaugă toate celelalte: 0,50 lei de colo, 1.50 lei de dincolo, ia (ba nu, dă!!!) încă alte nimicuri. Unii zic că devine din inflaţie, alţii că din ROBOR; unii că din guvern sau guvernator, alţii că din opoziţie sau chiar din situaţia internaţională (un pic din China, altul din Venezuela), nu-s puţini nici cei care zic că-i simplă treabă de obor. Dar ce te faci însă când leafa dumitale (nefiind nici de corporatist, nici de bugetar) ţi-a rămas precum acu’ un deceniu, renumeraţie după buget, mică, de firmă care, ca să reziste şi ea între cele ce vând apă, bragă etc., n-a cutezat să-şi dea marfa cu plus 33,3(3)%? Cum ce să faci?! Laşi apa, mai tai din pâine, zahăr, carne şi iată-te, după astfel de măsuri sănătoase, un om pe zi ce trece mai sănătos. Fără macră, dar cu os. Fără minte, dar cu dinte. | L.D. Clement