¤ Articolul cuprinde şi informaţii din volumul lui Mihai Prepeliţă „În căutarea lui Emil Loteanu…”
Emil Loteanu, sursa: IMDB
De pe tărâmul surorii noastre Moldova de peste Prut se trag mulţi oameni deosebiţi care în sufletul lor se consideră români şi tânjesc după locul unde au răsărit. Unii dintre aceştia, prin viaţa şi faptele lor, au ajuns cunoscuţi în decursul vremurilor în întreaga lume pentru totdeauna, ajungând celebri şi la Moscova, ca renumitul compozitor Eugen Doga, autorul muzicii a peste două sute de filme, printre care „Şatra” şi „Blânda şi tandra mea fiară” ale celebrului regizor Emil Loteanu – un iremediabil îndrăgostit de Bucovina, cel care în numeroase ocazii, spunea ferm: „niciun film fără cai şi fără peisaj bucovinean!”.
Ajuns, prin talentul său nativ, pasiune şi multă strădanie, în pofida tuturor necazurilor întâmpinate, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori ai lumii, sub bagheta căruia s-au născut peste 20 de filme artistice de marcă ale cinematografiei mondiale, Emil Loteanu poate fi considerat şi ca unul dintre ei mai importanţi cineaşti români, singurul cu rădăcini bine înfipte în spaţiul binecuvântat al Bucovinei, chiar dacă sălăşluirea sa pe aici (la Rădăuţi şi Suceava) n-a fost permanentă.
Ca fost coleg de bancă şi prieten apropiat de când l-am cunoscut la Rădăuţi, în perioada primilor ani de şcoală petrecuţi împreună cu voia sorţii şi până la sfârşitul vieţii sale, simt nevoia firească – acum când, în importantul an pe care avem fericirea de a-l trăi toţi românii, Emil Loteanu ar fi împlinit 82 de ani de la naştere (6 noiembrie 1936) şi, din păcate, 15 ani de când cu adânci regrete pentru proiectele încă nerealizate, a părăsit pe neaşteptate această lume (18 aprilie 2003) – să-l aduc în amintirea tuturor bucovinenilor vârstnici sau chiar şi a celor mai tineri pe acest OM deosebit care, timp de câţiva ani, în copilărie, a fost adus de valurile vieţii pe meleagurile noastre şi s-a integrat cu toată fiinţa între noi, rădăuţenii, membri ai străvechii comunităţi bucovinene.
La demersul meu am bucuria, venită pe neaşteptate, de a fi ajutat de un cadou recent primit de la un vechi prieten al lui Emil, un artist cu valenţe multiple – scriitor, poet, dramaturg, prozator, publicist, traducător şi pictor – Mihai Prepeliţă, român născut în anul 1947 în vechea comună Bahrineşti din fostul nostru judeţ Rădăuţi, actualmente aparţinând raionului Hliboca. Acest respectat om de cultură, bucovinean de-al nostru, în anul 2011, în calitate de scriitor bilingv româno-rus, a fost propus de Academia Daco-Română din Bucureşti pentru premiul Nobel pentru literatură. Cunoscându-l îndeaproape, conlucrând cu el în diverse ocazii ani îndelungaţi şi urmărindu-i activitatea în peste 20 de ani, a elaborat şi publicat în limba română (din păcate într-un tiraj restrâns) o vastă lucrare biografică, intitulată „În căutarea lui Emil Loteanu…”. Un exemplar din această carte autorul mi l-a făcut cadou cu „o caldă dedicaţie”. Folosind şi această nepreţuită lucrare ca inspiraţie (cu voia autorului), voi încerca în continuare să prezint succint viaţa şi creaţia ilustrului meu prieten.
Emil Loteanu (alintat în copilărie „Lulu”) s-a născut în târguşorul Secureni, raionul Hotin, la 6 noiembrie 1936, într-o familie de intelectuali români care, în 1938, se mută într-o casă a lor, în satul Clocuşna, unde Emil petrece primii ani ai copilăriei. Din acea perioadă, lui Emil i se întipăreşte cea mai impresionantă imagine – Munţii Carpaţi, ce se vedeau la orizontul localităţii. Încă nu împlinise 5 anişori şi filmul vieţii lui ia o întorsătură înfiorătoare „… cu bubuituri şi explozii în toiul unei dimineţi, cu vuiete îngrozitoare de avioane şi tancuri; începuse războiul…”. La 6 ani intră în clasa I, la şcoala din sat. Părinţii săi, Vladimir şi Tatiana, din cauza vremurilor tulburi, sunt nevoiţi să plece şi îşi găsesc refugiul în oraşul nostru Rădăuţi, Emil devenind elev în clasa a IV-a primară din cadrul Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”. Intervenind însă un divorţ între părinţi, tatăl Vladimir rămâne cu Emil la Rădăuţi, iar mama Tatiana, cu fratele mai mic, Marcel, se mută la Râmnicu Vâlcea, iar apoi la Bucureşti. Tatăl său, profesor de tehnologie la liceu, se recăsătoreşte în Rădăuţi, iar Emil continuă clasele primare. Din păcate, pe neaşteptate, tatăl său a decedat la 39 de ani (fiind înmormântat la Rădăuţi), iar Emil, profund afectat şi debusolat (probabil şi nemulţumit cu noua familie), încearcă să fugă peste graniţă la bunicii săi. Este însă adus înapoi să îşi continue clasa a VII-a la Rădăuţi, fiindu-mi colg de bancă. Pleacă apoi la mama sa, în Bucureşti, unde urmează Liceul „Sf. Sava”.
