Potrivit informaţiilor dintr-un recent raport Eurostat, informaţii prezentate şi evaluate de televiziunea naţională, faţă de cei mai mulţi dintre europenii uniţi, românii „muncesc mai mult” (a ieşit că peste 41 de ore pe săptămână) dar „pe bani mai puţini”. Nu s-au luat în discuţie chestiuni de eficienţă a muncii, nu s-au efectuat paralele între sistemele de stat şi privat, ci pare-se că s-au avut în vedere doar câteva cifre din nişte hârtii oficiale. Ajungându-se însă la concluzia că slujbaşii români sunt pe de-o parte dezavantajaţi de legislaţie, iar pe de alta că „nu-şi cunosc drepturile”, adică nici pe aia care e n-ar cunoaşte-o. Că lefurile le sunt mici, e una (în medie, un român capătă 3,7 euro pe oră, faţă de 7,5 – polonezii, 13 – grecii, peste 27 – suedezii); că în destule situaţii şi cheltuielile le sunt mai mici (să nu ne comparăm şi la acest capitol cu suedezii!) e alta. Însă în ce priveşte drepturile de dincolo de parale, oare câţi dintre ai noştri, dintre cei pontaţi pe hârtie cu 8 ceasuri de lucru într-o zi, ar fi în stare să recunoască oficial, în faţa unei instanţe iscoditoare, că, de fapt, prestează 10-12-14, de la caz la caz, plus sâmbete şi duminici, de la caz la caz? Nu şi-ar face ei aşa bucurii generând supărări patronilor, căci iute s-ar găsi pe drumuri. Adică io-ţi dau de lucru iar tu mai faci şi mofturi? Şi-apoi ce folos le-ar aduce asemenea însemnări la „cazierul” de lucrători? Închipuiţi-vi-l pe unul din acesta, deşteptul, în căutare de job nou… Ha, tu eşti din ăia care-şi cunosc drepturile?!!! | L.D. Clement
