Aşa-i ca-ţi trecut cu bine de ziua de ieri? Buun! N-aş fi fost foarte îngrijorat, dar m-a mirat câtă atenţie au dat în acest an mediile (tradiţionale şi new) româneşti informaţiei că şi noi urma să ne integrăm unei depresii planetare – care cam scapă definiţiilor acceptate ale depresiei, inclusiv prin aceea că ţine doar 24 de ceasuri (cu tot cu somn sau, de la caz la caz, cu insomnii) – presupuse încă din 2006 de un psiholog britanic, Cliff Arnall pe numele său, şi calculate în baza unei formule matematice aparent savante. Ca şi cum din Hawaii şi până la Brodina sau din Inverness (unde, în urmă cu vreo 3 ani, am cutezat eu să gândesc că e exact locul în care şi-a-nţărcat Mutu iapa) până la Zimnicea toţi omuleţii, fără deosebire de sex, vârstă, rasă, etnie, credinţe etc., simt şi se comportă asemenea. Ca nişte roboţei. Trişti când le zice calendarul să fie astfel, surâzători când tot acela le zice. Dintre cârcotaşii fără aderenţă la psihologia distractivă, unii, mai veseli, ar comenta că deh, şi asta-i încă o poantă cu „cercetătorii englezi” (de invidiat, am mai zis-o, că-şi permit – inclusiv au şi fonduri – să cerceteze ei fel de fel). Iar alţii, mai trişti, că uite aşa se-ncearcă (dar cine anume încearcă, dincolo de un Cliff Arnall?) să ni se croiască uniformă, spre a asculta cuminţi şi interesaţi tot ce se infuzează şi se dă la teve, la ziare, plus reţelele de socializare. Conspiraţieee?! N-aş fi tocmai eu dintre cei care să plece gândul până acolo. Dar în numele uniformei invocate, nu mă rabdă inima să tac: dacă luni, 21 ianuarie, va fi fost cea mai tristă zi din an, cea mai veselă şi ferice pică pe la mijloc de iunie! | L.D. Clement
