Nu de mult ne-a vizitat din nou la redacţie Elena Popa din comuna Fântâna Mare, care se prezintă în calitate de „poetă (populară – n.n.) şi rapsod”, ea având cel puţin 7-8 cărţi publicate. (Anterior, în această calitate, o reîntâlnisei participând la premierea scriitorilor din SSB…). Poate că unora li s-ar părea cu totul nesemnificativ că o Elena Popa din Fântâna Mare, care nu de ieri de azi îşi trăieşte o parte din viaţă versificându-şi-o (şi cugetând sincer că atitudinea/ expresia sa are nu doar sens individual, ci şi colectiv!) şi că, alături de sumedenie alte plăsmuiri notate cu pixul, noaptea târziu, pe hârtie (când, odinioară, alte femei ca ea ţeseau ştergare ori coseau cămăşi), ea a compus şase catrene rimate dedicate Unirii. Versuri în care ea îşi imaginează (de ce s-o contrazicem?!) că în urmă cu 159 de ani s-au unit Moldova, Ardealul şi Ţara Românească (sic!) sau i se pare că „avem o ţară bogată/ cu de toate-mbelşugată” (nu-i aşa că nu toţi vor fi fiind de acord cu ea?!), dar în care, totodată, se pronunţă cum că vrea „să muncească lumea toată” (nu-i aşa că alţii vor fi având păreri cu totul opuse?!), astfel încât (scuze, o restitui în proză) să nu rămână pământ nelucrat, tinerii să nu plece printre străini ci să rămână în preajma părinţilor (spre a nu mai vărsa ei, de dorul lor, „lacrimi fierbinţi”). Poate că unora li se pare absolut nesemnificativ că Elena Popa se prezintă în mod versificat: că vara munceşte pe ogoare având faţa arsă de soare, în grădină cultivă verdeaţă pe care o vinde la piaţă…, iar iarna scrie poezii să le-mpartă-n librării. Dar poate că nu. E iarnă; imaginaţi-v-o scriind despre o unire mai veche decât este şi despre un viitor ca acela pe care nu doar ea îl visează!… | L.D. Clement
