Acad. Eugen Simion a atras atenția, luni, asupra faptului că 4 milioane de români s-au mutat în străinătate și a vorbit despre necesitatea adoptării unui proiect de țară pentru satul românesc, în condițiile în care satul „ca matrice a spiritului nostru, nu prea mai există decât în amintirea noastră, în bocetul și regretul nostru” a transmis Agerpres. „Este un alt sat românesc astăzi. Lui trebuie să ne adresăm și la el trebuie să ne gândim, propunându-i ceva. (…) Dacă este adevărat ce ne spun economiștii și statisticienii noștri, 4 milioane de români s-au mutat în altă țară. Majoritatea sunt țărani, evident. E un popor” a spus academicianul la dezbaterea „Satul românesc – 100 de ani de evoluție rurală” desfășurat în Aula Academiei Române.
Fostul președinte al Academiei a deplâns faptul că cei care pleacă „se leapădă de românitate”, că ei „nu mai vor să fie români”. „Există o anumită instabilitate în lumea românească de astăzi. Spiritul omenesc este foarte agitat, înspăimântat, depresiv. Românii nu mai cred în ei. Românii nu mai vor să fie români. (…)Dacă te uiți la cei care pleacă, ei nu mai vor, în primul rând, să fie români, se leapădă de românitate. Ceea ce este un lucru foarte grav. Totdeauna ei își găsesc justificări să plece” a spus Eugen Simion. | C.M.