Deputatul de Suceava Maricela Cobuz anunţă că şi-a deschis cabinetul parlamentar. Acesta funcţionează în Palatul Administrativ Suceava, începând de la data de 1 februarie 2017.
Potrivit informaţiilor furnizate de dr. Maricela Cobuz, deputat de Suceava al PSD, cabinetul este situat la parterul clădirii, intrarea dinspre poarta C, la camera P02. Programul de funcţionare al cabinetului parlamentar este de luni până vineri, între orele 9 şi 14. „În cadrul cabinetului îşi vor desfăşura activitatea consilierii personali ai doamnei deputat, care zilnic vor prelua problemele şi solicitările cetăţenilor în vederea soluţionării acestora, ce duc la îmbunătăţirea vieţii lor şi a comunităţii sucevene” se precizează într-un comunicat.
Dna deputat Maricela Cobuz va ţine personal audienţe în fiecare zi de vineri, între orele 9 şi 12. | C.M.