Desigur că fără habar că va urma o zi a nonviolenţei în mediul şcolar, nu de mult, câţiva derbedei – poate că împotriva voinţei lor având şi statutul de elevi de liceu – l-au luat la caftit în sala de clasă pe un coleg de-al lor. După ce unul, în pumni, l-a făcut grămadă la podea, altul – pare-se că încălcând o lege nescrisă a găştii, adică trecând peste autoritatea zbirului acesteia – i-a dat supliment de picioare-n coaste. Estimp, un „locotenent” al primului filma; filmuleţul a fost făcut public pe net, iar pe urmă a ajuns la ştiri, unde, un pic editat şi de după o străvezie şi aproape inutilă perdeluţă de vorbe (…urmează imagini cu puternic impact emoţional!), a fost difuzat şi răsdifuzat vreo două zile, seara, dimineaţa şi la prânz. Inclusiv cu menţiunea că de-aia îşi fac publice astfel de golani caftelile pe care le administrează celor slabi şi fără de apărare în şcoală, ca şi pe stradă sau oriunde; ca să le crească lor cotele de satisfacţie şi prestigiu. Iar deunăzi, scăpate de la şcoală, în drum, două eleve de liceu s-au tăvălit prin zăpadă, caftindu-se, cică disputându-şi un drăguţ. De data aceasta un martor a făcut şi difuzat filmul, devenit şi acesta viral şi ştire. Pe scurt, dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. În România, ca oriunde aiurea, strada duce până în şcoală, iar de acolo şcoala se varsă în stradă. În matricea aceasta largă, deşi nu tuturor ne vine a crede, ne aflăm noi, cu toţii, om cu om, familie şi familie, cu şcolile, cu drumurile noastre. Dacă n-am fi, nu ne-am povesti. | L.D. Clement
