Transparency International a făcut publică, recent, cea de-a XII-a ediţie a indicelui de percepţie a corupţiei (IPC) în sectorul public, formulat, pentru fiecare ţară, din 12 surse diverse (oameni de afaceri şi experţi). În clasament apar 176 de state şi teritorii, iar în acest context, poziţionându-se pe locul 57 în lume (cu 48 de puncte), România ar părea destul de sus. Dacă avem în vedere că 100 de puncte înseamnă „deloc corupt” (primele în lume sunt Danemarca – 91 p., apoi imediat Finlanda şi Suedia), iar zero puncte înseamnă „foarte corupt”, s-ar putea zice că ţara noastră e pe la mijloc. Deşi România este pentru al doilea an la rând când urcă, acum clasându-se înaintea Italiei (44), Turciei (42), Bulgariei (41), Serbiei (40), Albaniei (36), cu destul de mult înaintea R. Moldova (33), Ucrainei (27) şi Rusiei (29), ar trebui să se reţină că media europeană e 65,3. Iar dacă la nivelul UE, ţara noastră, la egalitate cu Grecia, este pe poziţia 24-25 din 28, asta înseamnă, categoric, că e o codaşă. Şi mai e de înţeles că dacă „cetăţenii simpli” ar fi fost cei chestionaţi, foarte posibil ar fi fost ca percepţia să se fi cuantificat cu totul altfel. Dar dacă la carte scrie că oamenii obişnuiţi care cred că în juru-le e numai corupţie sunt şi inşii cei mai vulnerabili faţă de discursurile populiste, oricine le-ar perora, iar prin urmare şi cei mai uşor de manipulat, poate că ar trebui să avem încredere în percepţiile oamenilor de afaceri şi ale experţilor în materie. Pentru o clipă doar, fără să ne-ntrebăm cu cine fac ei afaceri sau pe ale cui state de plată semnează. | L.D. Clement
