…Plimbare la orele serii, sub clipiri de soare timid, arar iţindu-se dintre nori de felurite nuanţe gri-albăstrui, prin pacea orăşelului Stratford-upon-Avon. Mai întâi un ocol al statuii închipuindu-l gata să se ridice de pe scaun spre a spune şi a face ceva, atitudine denotând o energie abia stăpânită. Dintre localnici nu pare să-l mai vadă cineva, mai degrabă dau atenţie lebedelor cerşetoare de dincolo de debarcader. Sau pur şi simplu, pe câteva terase întinse spre stradă, îşi sorb berea de după ceaiul de la ora 5. Pe urmă călătorii sunt îndrumaţi spre un popas obligatoriu la centrul cultural RSC, o clădire impozantă faţă de imobilele şi arborii din apropiere. Când cerul dă să se-ntunece ameninţând cu o altă scurtă ploaie, trecând printr-un parc devenit brusc sumbru spre cimitirul cu pietre îmbrăcate în muşchi, învăluit într-o linişte nepământeană, străinii sunt deja aproape de biserică, Holy Trinity se numeşte. Tocmai se săvârşeşte un serviciu religios, însă un preot, aflând că e vorba despre călători de foarte departe, le îngăduie „only a few minutes” să-i vadă mormântul. Şi-atunci soarele străpunge iar norii, ca prin vitralii să arunce palide unde multicolore peste impozantul monument funerar din centrul sălii ce-i este destinată, asemenea unuia pentru un rege sau mare prelat. Puţin mai târziu, pe o pajişte din apropiere, nişte adolescenţi în costume de epocă îi joacă o piesă, au spectatori care îi privesc fie de pe scaune de lemn, fie aşezaţi pe gazon. Şi încă mai târziu, ajunşi pe Henley Street, în faţa casei cu etaj şi mansarde în care W. Shakespeare s-a născut, părelnic somnoroasă faţă de cele alăturate şi de magazinaşele de vizavi, soarele se mai iveşte o dată dinspre apus, cald, zâmbitor. Iar acum, brusc, călătorilor de departe le vine poftă de-a vorbi – fiecare cum ştie ori îşi aminteşte – despre Eminescu! | L.D. Clement
