„Literatura şi viaţa oferă numeroase exemple în care omul, în faţa inevitabilului sfârşit, dacă graba cu care se deapănă capătul firului îi mai permite, rememorează întâmplările mai de seamă din viaţa lui sau se gândeşte la cei dragi. Se va sfârşi curând şi cu mine, oboseala pune stăpânire tot mai temeinic pe mumia care sunt; e firesc să urmeze odihna, de data aceasta fără sfârşit. Nu vreau însă ca ea să mă găsească nespovedit, încât voi încerca să privesc pentru ultima oară în sufletul meu ca într-o oglindă nemiloasă în care frica m-a oprit să mă uit până acum” notează, pe coperta din urmă a cele mai recente cărţi pe care o semnează, Ioan Ieţcu, medicul, cercetătorul, memorialistul.
Volumul, de peste 60 de pagini, se intitulează „O spovedanie târzie” şi a apărut zilele trecute, editat de Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca. De altfel, dăruindu-ni-l, autorul ne-a mărturisit că adusese textul sub ochii poetului Marcel Mureşeanu, cu numeroşi ani legaţi de cultura suceveană, iar acesta, curând, i-a făcut surpriza realizării cărţii, fapt rarisim în zilele acestea, pe spezele editurii.
„Lectura povestirii de faţă a oferit semnatarului acestor rânduri – scrie în „Predoslovie” Ioan Pavel-Azap, poet şi critic de film, din conducerea revistei de cultură clujene „Tribuna” – ocazia întâlnirii cu o proză «tihnită» care aminteşte, în ciuda dimensiunilor reduse, de suflul epic al prozei ruse clasice, cu amestecul inefabil de tristeţe, melancolie şi trăire intensă a condiţiei umane, chiar şi atunci când aceasta (de)cade până la «limita de jos a cerului». Concepută ca o povestire «în ramă» – un narator care printr-un concurs de împrejurări intră în posesia unui manuscris, ajungând astfel cititorul în faţa altui narator, pentru ca în final să se revină la prima voce auctorială (…), este cartea unui destin, destin al unui om «de prisos», această stare existenţială nefiind însă una structurală, ci dobândită cu contribuţia eroului, avocatul Mitică Strugaru” (nu doar un personaj, ci, mai întâi, o persoană aievea). I. Pavel-Azap mai notează printre altele – asigurându-ne că avem de-a face cu „o carte de citit” – că „O spovedanie târzie” are „o morală implicită, lipsită însă de didacticism (…), o mărturie livrescă, nu o simplă pildă moralizatoare”. Iar despre autor, că este „un prozator concis şi echilibrat, de un rafinament discret”, realizator de construcţii narative profunde.
…”După aproape cinci ani de muncă într-un sanatoriu modern din Mangalia, tânărul doctor se întorcea acasă, în Bucovina lui” sunt primele rânduri ale cărţii (în „Prolog”), dar „Spovedania târzie…”, din ramă, al celui pe care cred că am început a-l cunoaşte anterior, din pagini ale monografiei „Pârteştii de Jos 600”, coordonate de dr. Ioan Ieţcu, abia în continuare ne va fi nouă mărturisită… | L.D. Clement