Acţiunile de voluntariat ce îi au în vedere în aceste zile, pe oamenii nevoiaşi ai judeţului Suceava, de către grupuri de elevi sau studenţi, îşi ating scopul atunci când, bunăoară, pe chipul unui copil apare un zâmbet de bucurie. Puţini cunosc faptul că există o tradiţie de 7-8 ani la Şcoala Generală Nr. 1 Suceava, unde clasele a VII-a confecţionează obiecte ce sunt expuse spre vânzare, fie la Târgul de Crăciun, fie la Târgul de Paşte, sau la diverse manifestări ale şcolii. În această iarnă obiectele expuse de copiii şcolii, împreună cu reprezentanţi ai asociaţiei de părinţi, au fost valorificate, iar banii adunaţi sunt folosiţi în scop caritabil pentru o familie greu încercată. Copiii au avut posibilitatea să cunoască mai bine problemele grele cu care se confruntă o familie din oraşul Liteni, în care mama luptă să supravieţuiască împreună cu cei cinci copii. Pentru unii această situaţie a constituit o curiozitate, iar pentru alţii, o bucurie, pentru că au putut să ofere cu mâna lor daruri acestei familii.
Familia a primit rechizite şcolare, dulciuri, jucării şi produse alimentare, valoarea lor ridicându-se la aproximativ 1000 de lei. Deoarece ei trăiesc în condiţii precare, mama a fost asigurată că în primăvara următoare casa va fi dotată cu o uşă termopan şi geamuri termopan. Acest demers a fost posibil datorită prof. ing. dr. Vovciuc Ionel, care a prezentat cazul reprezentanţilor asociaţiei de părinţi. În urma votului exprimat de copiii claselor a VII-a A, B şi C, a fost ales acest caz cu prioritate. Bucuria părinţilor şi a copiilor a fost imensă, iar gestul inimos rămâne în memoria lor ca acţiune de voluntariat. Pentru unii a fost prima dată când au participat la astfel de acţiuni. Această mamă de la Liteni nu realizează niciun venit, iar copiii au alocaţii care nu pot acoperi cheltuielile, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte sau rechizite şcolare, atât de necesare dezvoltării lor personale şi profesionale.
În aceeaşi zi, respectiva familie a fost vizitată de un grup de studenţi ai Facultăţii de Știinţe Economice şi Administraţie Publică din cadru Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, grup condus de conf. dr. univ. Alexandru Nedelea. Proiectul realizat la disciplina Marketing de studenţii de la specializarea Contabilitate şi informatică de gestiune. Ca şi copiii Școlii Generale Nr.1 Suceava, studenţii au dat dovadă de solidaritate faţă de familia din Liteni, greu încercată. Iar gestul frumos pe care l-au realizat este dificil de descris în cuvinte. Un lucru e cert. Studenţii s-au gândit să acorde acest sprijin social în urma unei strângeri de fonduri în grupa din care fac parte. Solidaritatea grupului fiind o atitudine unică faţă de alte grupe, ale altor facultăţi. În tot acest demers, studenţii au fost îndrumaţi de conf. dr. univ. Alexandru Nedelea, iar colaborarea cu voluntari reprezentând ONG-uri sucevene se dovedeşte mult mai fructuoasă decât cea cu reprezentanţii (lucrătorii sociali din primării) unor instituţii de profil.
“Cunosc activitatea dlui prof. ing. dr. Vovciuc Ionel, iar acţiunile realizate de dânsul reuşesc să trezească interesul studenţilor faţă de fiecare caz social pe care îl prezintă. Faptul că dumnealui se implică în cazuri sociale cu risc de marginalizare socială l-a făcut să fie mult mai credibil în comunitatea academică suceveană decât alte persoane care strâng fonduri în stradă pentru anumite cazuri sociale. Studenţii mei au venit de la Liteni foarte încântaţi de acţiunea realizată, iar demersul lor este de apreciat. Îi felicit că au reuşit să aducă un zâmbet unei familii care chiar avea nevoie de un acest sprijin social. Cu acest prilej urez tuturor studenţilor şi colegilor un Crăciun luminos şi călduros, precum şi tradiţionalul «La mulţi ani»” a spus conf. dr. univ. Alexandru Nedelea. | C.M.