S-ar putea presupune că datorită campaniei electorale şi, evident, a apropierii datei alegerilor parlamentare, mai mulţi cetăţeni vor fi intrat în priza subiectului, căutându-şi argumente solide spre a face ce au de făcut pe 11 decembrie a.c. În principiu aşa ar fi normal, aşa ar fi corect, faţă de ei în primul rând, inclusiv pentru ca după ce se vor răsturna urnele şi mai ales în cuprinsul legislaturii ce va urma altele să devină opiniile despre Parlament ca structură, despre oamenii săi, despre influenţa lor în viaţa ţării. Spun astfel întrucât o cercetare IRES din urmă cu aproximativ o lună indica, printre altele, că aproape 70% dintre cei care teoretic, în curând, ar fi să intre după perdelele cabinelor de vot nu (prea) sunt interesaţi de politică (dintre ei, precis, 28% – deloc!), tot spre 70% (cam aceiaşi?!) nu se considerau informaţi (nu că n-ar fi avut de unde ori că ar fi fost buimăciţi de atâtea informaţii) despre activitatea Parlamentului, în fine, dacă se poate zice aşa, doar 10% cutezau a spune că au încredere în Legislativ, iar 11% în partidele politice (la capitolul încrederii în administraţie cei mai mulţi, 41%, bizuindu-se pe primării…, poate fiindcă pielea executiv-locală va fi fiind resimţită ca mai aproape de cămaşa legislativă centrală). O întrebare cam la derută pusă fu una despre parlamentarii cunoscuţi de electorat în calitate de vorbitori la microfoanele de la tribunele Senatului şi Camerei, spre a se evidenţia cum că „muţii” ar fi categoric leneşi ori absenţi, ceea ce poate fi şi adevărat, dar şi departe de adevăruri. Dar surprinzătoare(?) au fost răspunsurile potrivit cărora 71% dintre cetăţeni habar n-ar avea de măcar un singur parlamentar încă în activitate! Aşadar, să presupunem că astăzi vor fi fiind mai mulţi cei care-i ştiu pe câţiva dintre candidaţi? Oricum, dacă ar fi să luăm de bune rezultatele sondajului citat, jocurile ar fi cam făcute, întrucât doar 3% dintre respondenţi anunţaseră că, pentru a-şi clarifica opţiunile, campania urma să fie „decisivă”. | L.D. Clement
