În contextul în care destulă lume s-a supărat pe preşedintele K.W. Iohannis pentru recentul său apel la toleranţă, poate că e bine să avem în vedere câteva informaţii cuprinse în raportul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din 2015. Potrivit acestuia, cele mai multe petiţii semnalând potenţiale situaţii de discriminare au vizat criterii ce ţin de categoria socială (318) şi cu privire la domenii de acces în angajare şi profesie (362). Iar cele mai puţine au fost pe criterii de boală cronică necontagioasă (5), infectare cu HIV/ SIDA (4) şi pe criterii de orientare sexuală (3). Pe de altă parte, potrivit studiului intitulat „Discursul instigator la ură în România” (FDSC, august 2016), cele mai discriminate trei categorii sociale din ţara noastră sunt romii, femeile, abia apoi membrii comunităţii LGBT. Iar interconectând date ca acestea n-ar rezulta neapărat că, realmente fiind o „minoritate” între toate minorităţile, cei din comunitatea LGBT ar fi o… cantitate neglijabilă, ci poate mai ales că problema lor curentă, receptată şi cu ostilitate de o parte a majoritarilor, este doar una dintre cele care ar putea interesa agenda statului şi a societăţii. Poate că, judecând la rece, am observa şi ne-am implica mai decişi, fără patimă, spre remedierea unor aspecte care privesc zone foarte largi ale societăţii afectate de sărăcie, de educaţia precară, de incultură. Cu sau fără petiţii, cu sau fără manifestări vădite de pro ori contra, s-ar putea să înţelegem că intoleranţa „se poartă” în mult mai multe situaţii decât în cele pe care vrem să le recunoaştem azi. Inclusiv faţă de opinia altcuiva. | L.D. Clement
