Bob Dylan | Sursă foto: CNN
Dacă admitem că o poză face cât 1000 de cuvinte (deşi ar fi, poate, şi reversul: cum ar fi comunicată emoţia generată de poză în absenţa cuvintelor?), un cântec sau o poezie pusă pe note fac un premiu Nobel! Iată că, în acest an, surpriza a fost că Nobelul pentru literatură i-a fost atribuit (după un Grammy şi un Oscar) unui celebru reprezentant al culturii pop americane, Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman, 75 de ani; pseudonimul i-a fost inspirat de numele poetului Dylan Marlais Thomas, 1914-1953). Faţă de alţi laureaţi (surpriză), s-ar putea spune că el este unul realmente cunoscut de multă lume (…mai ales din generaţia sa şi a celor cu două-trei decenii mai tineri), inclusiv la noi; deşi cu precădere în calitate de cantautor. Căci în calitate de poet sadea va fi fost ştiut, la noi, mai ales de unii dintre literaţi; iar aici se poate aminti că poeţii postmoderni autentici (iar dintre ei, dacă nu greşesc, mai cu seamă grupările bucureşteană şi braşoveană) s-au nutrit la început (şi) din lirica americană a anilor ’60. De altfel, Mircea Cărtărescu a publicat în 2012 o selecţie de texte traduse (100 de poeme, sub numele „Suflare de vânt”). Deşi Nobelul îi este contestat de numeroase voci (inclusiv ale unor vechi concurenţi la premiu sau ale unor susţinători de vechi concurenţi), mă încumet să spun că laureatul din 2016 a scris poezie adevărată, încă neprăfuită: „Trei îngeri zboară peste străzi/ Cântând la câte-un corn de-argint/ În rochii verzi şi cu aripe/ Din ziua de Crăciun venind./ Cea mai sălbatică pisică din Montana trece/ şi-o doamnă în oranj, strălucitoare,/ O furgonetă U-Haul, un camion fără roţi/ Autobuzul de Tenth Avenue lucind în soare/ Câinii şi porumbeii zboară-mprejur/ Trece un om în piept cu o stea/ Trei tipi se târăsc înapoi de la slujbă/ Nimeni nu se-opreşte să-i întrebe ceva/ Camionul brutăriei se opreşte la colţ/ Lângă stâlpii pe care îngerii-adastă/ Şoferii se uită după un chip/ În lumea asta concretă şi vastă/ Îngerii cântă din corn toată ziua/ Pământul trece pe lângă ei ca o arcă/ Dar ascultă cineva muzica lor / Cineva măcar încearcă?” („Trei îngeri”, trad. Mircea Cărtărescu). Şi că Nobelul din acest an este un rarisim trofeu acordat – „în lumea asta concretă” – poeziei! Probabil că, de-acum, poetul Bob Dylan are şansa de a deveni (mai) cunoscut, aducând astfel servicii concrete poeziei. | L.D. Clement
