S-au găsit mai dinainte unii care să spună bunăoară că poveştile vechi, clasicizate, nu mai sunt potrivite copiilor de azi ori perspectivelor prin care încercăm să-i protejăm/ educăm. Astfel că, de nu vor fi eliminate, măcar adaptate să fie, cam aşa: „Capra cu trei iezi” – fără lup şi iezi jertfiţi; „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” – fără maşteră şi pitici; „Ursul păcălit de vulpe” – fără urs rămas berc şi fără vulpe şireată… Iar acum, tocmai în contextul în care se anunţă o nouă ediţie a Festivalului internaţional de teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari din lume, s-a găsit o persoană care, crezându-se prea firoscoasă, să condamne şi să solicite intervenţia autorităţilor în cazul monumentalei producţii dramatice „Faust” regizate de Silviu Purcărete, pe un text tălmăcit de Ştefan Augustin Doinaş, ca abuzând (mai mult sau mai puţin, în funcţie de conţinutul rolurilor în care joacă şi scenelor în care sunt introduse) câteva fetiţe. Mărturisesc că, la ediţia din 2015, beneficiind de un bilet de favoare din partea organizatorilor FITS (spectacolul se juca cu casa închisă), în nemernicia mea (căci altfel nu pot s-o numesc), am văzut piesa, ignorând că Mefisto (Ofelia Popii) ar silui pe cineva. Dar trezit acum în cruda realitate, deja mă aştept, de exemplu, ca şi oarece proteguitori ai animalelor să se revolte, apropo de scene grozave, cu întruchipări având capete de porci şi de porci însângeraţi…
Ei, dragii mei, într-o poveste numită „Vulpea firoscoasă”, nu vulpea ori căţelandrii ei sunt personaje malefice, ci unul fără cap de porc, dar cu două picioare, căruia, înţelenindu-i-se pământul viei, avea de gând să-l cureţe straşnic, trecându-l prin foc şi pară. | L.D. Clement