Despre cea care a fost Emilia Bodnar (născută Surmei) scriu fostul coleg prof. N. Maidaniuc şi, fireşte, soţul, prof. Ioan Bodnar, artist plastic, de asemenea artistul plastic Radu Bercea şi pr. D. Valenciuc. Pentru ca apoi, cale de mai bine de 70 de pagini şi de peste 30 de titluri, de dincolo de timpuri, în versuri (ici-colo însoţite de grafica lui R. Bercea), să ne vorbească – în această „carte-omagiu alcătuită de soţul autoarei, prof. Ioan Bodnar, în memoria acesteia”, carte intitulată „Gânduri…” (ed. SMArt, Gura Humorului, 2015) – chiar Emilia Bodnar. Pe coperta a IV-a, alături de o fotografie de tinereţe a celei care a fost, citim că „Ploaia spală aerul cu lacrimi,/ Apa râului a mai crescut,/ Chiar dacă un pom se prăbuşeşte,/ Îi ia locul un prunc nou născut”. În „Prefaţă”, I. Bodnar ne indică poemul „Zodia Vărsătorului”, care „subliniază cu o sensibilitate de poet starea familiei în care s-a născut” autoarea; adăugăm aici un catren din poezia „Din dulcea Bucovină” (p. 54): „Nu-s scriitoare, nici poetă,/ Cred că sunt un om obişnuit./ Poate doar simt şi văd mai multe,/ Decât un simplu individ”. | L.D.C.
