O seară italiană

Sava Bejinariu | Sursă foto: Dragusanul.ro

Deoarece am anunţat pentru mâine lansarea volumului de publicistică „Lacrima şi gargara” pus sub numele fostului nostru coleg Mugur Geu, poate că vă veţi fi aşteptat să continui subiectul/ evocarea… Dar iată că-mi amintesc aici de o seară italiană de la Suceava, din urmă cu aproape 20 de ani(?), cu fostul nostru coleg Sava Bejinariu (d. 8 august 2013). Cum nici restaurantul din Areni unde fu organizată atunci acea seară evocând cultură şi tradiţii, cu apropieri şi distanţe între ele, nu mai există, nici domnul Sava Bejinariu – care, dacă nu i-ar fi fost împuţinate zilele, ar fi avut acum zi aniversară – nu-i. Se face însă ca, dincolo de alte întâmplări (din redacţie, de pe teren, din etc.), să mi-l amintesc, mai cu seamă, precum atunci: în costum negru, cămaşă albă, papion negru, elegant şi inspirând eleganţă. Aşadar, mai cu seamă astfel, deşi, în ultimi ani ai săi, s-a întâmplat ca cineva apropiat mie să fie întrucâtva în vecinătatea suferinţelor sale, evocându-mi atunci şi pe urmă, de asemenea, o imagine a eleganţei în faţa durerii şi întru durere. Evident, nu deţin adevărul despre cel care a fost şi a rămas memoriei Sava Bejinariu. Dar, categoric, cu o subiectivitate pe care mi-o asum, cred că, în calitate de meseriaş, jurnalistul purtând acest nume a fost cel mai adesea un supus al zilei, al subiectelor acestora, transmiţând, cu luciditate şi artă de chirurg, cum nu mulţi sunt în stare s-o facă, ce-au spus oameni, cum s-au produs şi ce efecte au avut fapte şi întâmplări. În ce mă priveşte, întâmplarea este că mi-l voi aminti mereu ca atunci, în urmă cu două decenii, în cămaşă albă, cu papion negru (iar, la un moment dat, dansând!). Şi fiindcă altă urare nu mai e posibilă, mi-o îngădui (rugându-vă s-o acceptaţi) pe aceasta: Să dăinuiască întru mulţi ani amintirea lui Sava Bejinariu! | L.D. Clement