A fost nevoie doar de o reclamaţie depusă de o călătoare la ANPC (referitoare la un mic accident produs la urcarea într-un vagon de metrou, din cauză că distanţa dintre peron şi trenul subteran este prea mare în staţia respectivă; pe de altă parte, administraţia metroului a comunicat că accidentul ar fi fost o ficţiune, iar reclamaţia, mai puţin întemeiată), pentru a se trece la măsuri; inclusiv din cele de avertizare a călătorilor spre a se uita pe unde/ în ce calcă. Oare urmări similare ar avea şi eventualele reclamaţii ale călătorilor (inclusiv încurajate de efectul celei anterior pomenite) vizând situaţii cu care se confruntă în trenurile supraterane?! Fie referitoare tot la peroane (când eşti obligat să sari, cu bagaje cu tot, de la înălţimi apreciabile), fie referitoare la vagoane-congelator (iarna) sau vagoane-incubator (vara), fie la lipsa apei, fie la toaletele (şi din acest motiv) înfundate… Nu vor fi fiind (toate) acestea (ori altele) situaţii „de viaţă şi moarte”, dar cu siguranţă sunt în relaţie cu viaţa, confortul, civilizaţia şi, nu în cele din urmă, cu preţul biletului. Ce-ar fi ca un călător (de fapt, zeci, sute), ajungând (n-o fi fost, poate, şi o întârziere „respectabilă”?) la destinaţie, sărind din vagon, să solicite a fi despăgubit pentru frig, lipsa de igienă etc.? | L.D. Clement